Panegyrikós

Picture 23 noiembrie 2012 | 3438 accesari

Ca şi fost student al Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti, nu puteam rămâne departe de continuarea unui demers lăudabil al facultăţii, şi anume celebrarea profesorilor noştri – de această dată Profesorul Nicolae Volonciu.

Fiind în prima serie (din cele trei ale fiecărui an) am avut privilegiul de a-l avea pe Domnul Profesor la catedră şi de a învăţa după celebrele „cărţi roşii” – „Tratatul de procedură penală” apărut la editura Paideia în două volume.

Nu ştiu dacă l-am văzut vreodată trist sau supărat pe domnia sa. Senin, jovial, împărtăşind bunătate – mai de fiecare dată! Atunci şi acum – deopotrivă. Am înţeles, mai târziu, ce înseamnă cuvintele pe care le auzim uneori în jurul nostru – să îmbătrâneşti frumos!

Din interviul pe care l-am realizat de curând cu domnia sa am înţeles mai mult.
Noile coduri penal şi de procedură penală se apropie de intrarea în vigoare şi domnul Profesor nu ne putea rămâne nouă, foştilor studenţi, dator prea mult timp. Lucrează deja la Tratatul de procedură penală. Voi fi, aşadar, cu mult mai aproape de domnia sa în calitate de editor.

Domnule Profesor, vă doresc La mulţi-mulţi ani, să ne inspiraţi pe mai departe şi să ne lăsaţi să ne adăpăm în continuare din generozitatea şi bunătatea dumneavoastră pe noi, cei care vă cunoaştem.

Nicolae Cîrstea
Preşedintele grupului editorial UNIVERSUL JURIDIC
Bucureşti
15 noiembrie 2012

Articolul de faţă a fost publicat în volumul „Nicolae Volonciu la a 85-a aniversare”, editat de către Universul Juridic.
Susţinerea editării volumelor dedicate celebrării profesorilor Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, care au inspirat zeci de generaţii de jurişti, la catedră sau prin scrierile domniilor lor, se constituie într-o tradiţie pe care editura Universul Juridic şi-a asumat-o şi doreşte să o continue (în anul 2010 a fost publicat volumul dedicat profesorilor Daniela-Steliana Marinescu, Constantin Mitrache, Emil Molcuţ, Ion Neagu, Emilian Stancu).

Nicolae Cîrstea




Nicolae Cîrstea este fondatorul Grupului editorial UNIVERSUL JURIDIC - PRO UNIVERSITARIA - EDITURA NEVERLAND, acum şi al ujmag.ro.

A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în anul 2001.

Începând cu anul 1997 (anul I de studii) a fost agent de distribuţie al mai multor edituri, după care, în anul 2001 (anul IV de studii), a pus bazele Editurii UNIVERSUL JURIDIC.


În prezent este Preşedintele acestor companii, fiind implicat în proiecte pe termen mediu şi lung în domeniul editorial şi cel al distribuţiei de carte pe piaţa din România.

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM

museum
EVOGPS
museum
casadetraduceri