Conferinta Regionala de Insolventa – Craiova

Picture 10 noiembrie 2017 | 82 accesari

Vineri, 10 noiembrie 2017, la Craiova a avut loc Conferința Regională de Insolvență, manifestare organizată în parteneriat de Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență (I.N.P.P.I.) și Institutul Național al Magistraturii (I.N.M.).


Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative – Aula Magna. Lucrările primei secțiuni a conferinței au fost moderate de doamna Carmen Popa, președintele filialei U.N.P.I.R. Dolj. Doamna av. Simona Maria Miloș, președinte I.N.P.P.I și practician în insolvență a susținut o lucrare cu tema „Desemnarea practicianuluu în insolvență”, iar doamna dr. Nicoleta Țăndăreanu, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și formator I.N.M., a prezentat „Aspecte privind insolvența membrilor unui grup de societăți în reglementarea Regulamentului U.E. nr. 2015/848”. În prima secțiune a conferinței au mai susținut prezentări doamna Lotus Gherghină, judecător și președinte al Secției a II-a Civilă la Curtea de Apel din Craiova, despre „Creanțele salariale”, iar domnul domnul av. Stan Tîrnoveanu, prim-vicepreședinte U.N.P.I.R., practician în insolvență, un studiu intitulat „Între așteptările proiectului de directivă europeană privind ameliorarea legislației referitoare la restructurările preventive și unele opreliști existente în legislație”.


Cea de-a doua secțiune, moderată de doamna Simona Maria Miloș, președintele I.N.P.P.I., a debutat cu prezentarea doamnei av. Carmen Popa, practician în insolvență și președintele filialei U.N.P.I.R. Dolj, despre „Interferențele între Codul de Procedură Fiscală și Legea Insolvenței”. Imediat după, doamna Carmen Sanda, practician în insolvență, a vorbit participanților conferinței despre „Supravegherea versus conducerea activității debitoarei. Instrumente și surse de documentare la dispoziția practicianului în insolvență”, iar doamna Alina Popa, practician în insolvență, despre „Răspunderea practicianului în insolvență”.


Domnul conf. univ. dr. Vasile Nemeș, cadru didactic al Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” din București, a explicat particpanților „Aspectele privind răspunderea persoanelor care au contribuit la starea de insolvență a debitorului”.


Cu prilejul manifestării științifice organizate la Craiova a avut loc și lansarea lucrării „Codul insolvenței comentat. Vol. I – art. 1-182. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”, volum apărut sub semnătura doamnei Nicoleta Țândăreanu la Editura Universul Juridic.


Lucrarea își propune a fi un instrument de lucru pentru magistrați, practicienii in insolvență, avocații specializați și nu numai, oferind informații ce pot servi drept suport în activitatea practică de administrare a procedurilor și în activitatea judiciară. De asemenea, aceasta cuprinde și propuneri pentru o viitoare modificare a legii.