30 martie 2011, Lansarea cartii "Antreprenoriat. Drumul de la idei catre oportunitati si success in afaceri" – Timisoara

Picture 30 martie 2011 | 1227 accesari

Miercuri, 30 martie, seria de lansări a cărţii “Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunităţi si succes in afaceri” a mai bifat un oraş: Timişoara.
    La Iulius Mall, Marius Ghenea a fost prezent alături de tinerii antreprenori pentru a face o descriere a cărţii şi pentru a prezenta importanţa şi ordinea paşilor ce trebuie urmaţi pentru punerea pe picioare a unei afaceri. „Valoarea unei idei este zero dacă nu este pusă în practică. Noi toţi avem idei geniale. Dar dacă nu ne folosim de ele, rămânem acolo unde suntem. (…) Pentru mine, acest volum este un fel de a oferi ceva înapoi celorlalţi, acum că am ajuns la un anumit punct de dezvoltare personală şi mai ales profesională. Cred că cea mai mare satisfacţie a unui antreprenor este să vadă că poate forma generaţii de antreprenori care să-i calce pe urme. În carte am precizat şi o serie de greşeli pe care le-am făcut şi eu, dar şi alţii. E bine să învăţăm din greşelile celorlalţi ca să putem reuşi”, a explicat autorul. El îi încurajează pe tineri, dar şi pe cei cu o experienţă mai mare în viaţă să pornească la drum cu o afacere, dar numai după ce s-au documentat foarte bine în domeniul în care intenţionează să se lanseze.
    După această prezentare, a urmat o sesiune de autografe, iar cei prezenţi nu au ezitat să profite de acest lucru.

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM