Moise Alin-Adrian

Este notar public, activând în cadrul Camerei Notarilor Publici București. A susținut în anul 2014 la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, teza de doctorat intitulată „Regimul juridic al privilegiilor și al ipotecilor imobiliare”, pentru care a obținut calificativul „excelent/summa cum laude”.

Experiență profesională:
Notar public
Traducător şi interpret autorizat de Ministerul Justiţiei, pentru limba engleză
Agent autorizat pentru înscrieri în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare al operatorului Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România
Mediator autorizat

Carti ale acestui autor