Filosofia drepturilor omului

Autor:

Scopul lucrarii "Filosofia drepturilor omului" este acela de a descoperi fundamentele drepturilor omului1. Odata descoperite, intrebarea care m-a dominat este urmatoarea: care sunt implicatiile pe termen lung ale drepturilor omului pentru societatea omeneasca? Concluzia  la care am ajuns este aceea ca pe termen lung drepturile omului incurajeaza egoismul in dauna spiritului comunitar. De ce? Pentru ca ele favorizeaza individualismul fara a-l mentine in echilibru cu comunitarismul. Nici nu se poate altfel, din moment ce individualismul este temeiul drepturilor omului. De aceea, critica drepturilor omului devine o critica a modernitatii care, la randul ei, este intemeiata pe individualism.

Cartea "Filosofia drepturilor omului", in masura in care a reusit, incearca o paralela intre dreptul natural si drepturile omului. Fac parte drepturile omului din dreptul natural, sau ele sunt o creatie a dreptului pozitiv? Exista o deosebire intre drept si drepturi? Daca exista, inseamna ca drepturile omului nu apartin dreptului, daca avem in vedere ca in dreptul natural este vizata relatia, si nu omul. Cu alte cuvinte, dreptul este, de fiecare data, entre-deux, el nu vizeaza niciodata o singularitate: omul. Mergand mai departe, se poate spune ca dreptul natural nu este subiectiv. Dreptul subiectiv, inventie a pozitivismului nominalist, apare tarziu, catre sfarsitul Evului Mediu si este preluat de modernitate.

Cartea "Filosofia drepturilor omului" pledeaza pentru echilibrul intre justitie si libertate si incearca sa se conformeze maximei incarcate de semnificatii: "libertate pentru fiecare si justitie pentru toti".