1550596839RZ47E3.png

Cod: 11711

ISBN: 978-606-39-0433-2

Editura:

Data aparitiei: 2019

Colectia:

Pagini: 416

Disponibilitate: in stoc

Contractul de intretinere

Autor:

Lucrarea intitulata „Contractul de intreținere” cuprinde o analiza exhaustiva a acestui contract reglementat in premiera in sistemul de drept civil roman. Subiectul tratat prin spectrul legislației, practicii judiciare și literaturii de specialitate, atat autohtone cat și straine, s-a dovedit a fi interpretabil și deosebit de interesant in același timp.

Demersul științific al autorului a avut in vedere atat necesitatea unor explicații teoretice prin prisma justificarii temeinic argumentate a soluțiilor imbrațișate, cat și corelarea acestora cu hotararile judecatorești pronunțate in aceasta materie in ultimul veac.

Autorul iși exprima speranța sincera ca o buna parte din propunerile cuprinse in acest studiu se vor regasi și in jurisprudența unitara ce urmeaza sa se cristalizeze cu privire la acest contract sub imperiul noului Cod civil. Nu in ultimul rand, utilitatea lucrarii este adresata in egala masura practicienilor, teoreticienilor, studenților și persoanelor pasionate de drept in general.

Cartea de fața, realizata de autorul Grigore-Valentin G. Beleniuc, reprezinta o radiografie complexa și completa a convenției de intreținere, un contract juridic cu o specificitate aparte, care anterior adoptarii noului Cod civil nu cunoștea o reglementare juridica proprie in țara noastra, facand obiectul analizelor doctrinare in devalmașie, alaturi de celelalte contracte speciale. Astfel, avand in vedere faptul ca reglementarea acestei convenții prin noul Cod civil reprezinta o premiera in legislația civila romaneasca, studiul de fața vine sa acopere un subiect in jurul caruia abia acum incepe sa se dezvolte cu adevarat o jurisprudența proprie, avand in vedere ca multe din textele legale care reglementeaza in prezent convenția de intreținere nu iși gasesc corespondent in vechea reglementare, precum și ca acest tip de contract nu apare prea des reglementat nici in legislațiile celorlalte state europene, motiv pentru care se arata destul de dificil demersul de a cauta corelații și soluții in legislația altor state pentru litigiile ce se vor dezvolta in țara noastra in materia contractului de intreținere.

Prin urmare, lucrarea de fața se constituie ca un veritabil indreptar in materia contractului de intreținere, care vine sa acopere intreaga procesualitate specifica desfașurarii acestei convenții, de la momentul perfectarii sale și pana la cel al incetarii și producerii efectelor juridice. In acest sens, prezenta lucrare coroboreaza intr-o maniera inspirata aspectele teoretice cu cele care se pot desprinde din praxisul in materie și, in același timp, recurge la analize de drept comparat cu legislația și jurisprudența altor state (acolo unde acestea exista de o maniera relevanta). Nu in ultimul rand, este de menționat ca autorul da dovada de o profunzime aparte, cautand sa deslușeasca fundamentele sociale pe care se constituie rațiunea existenței și reglementarii convenției de intreținere, realizand interesante corelații intre gradul de incidența al litigiilor conexe acestei convenții și nivelul de dezvoltare socio-economica al arealelor geografice in care se manifesta respectiva incidența, surprinzand inca o data finalitatea sociala pe care o are dreptul, care prin norma juridica vine sa raspunda intotdeauna unei probleme sociale concrete.

Mihai-Bogdan MARIAN

Contractul de intretinere - Conducere

Alte numere ale revistei

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM

museum