Seminar de pregatire profesionala UNPIR – Oradea, 2017

Picture 19 noiembrie 2017 | 1726 accesari

Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România – Filiala Bihor a organizat în zilele de 18 şi 19 noiembrie 2017 seminarul de pregătire profesională la care au participat peste 130 de profesioniști din domeniu care activează în județele Arad, Bihor, București, Cluj, Galați, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj și Satu Mare. Reuniunea a avut loc la Hotel Hilton din Oradea.


Cuvântul de deschidere al conferinţei i-a revenit doamnei Daniela Zăpodenu, Preşedintele Filialei UNPIR Bihor, care a ţinut să mulţumească celor prezenţi în sală în calitate de participanţi, precum şi lectorilor de curs, care au participat şi în acest an la traditionala conferinţă.


Sâmbătă, 18 noiembrie, în prima parte a zilei, domnul prof. univ. dr. Gheorghe Piperea a vorbit participanților despre "Creanțele care beneficiază de drepturi de preferință în cadrul procedurii insolvenței". Imediat după, doamna av. drd. Andreea Deli-Diaconescu (S.C.A. Deli și Asociații) a tratat de probleme ce țin de "Întinderea și limitele funcționării garanției privind creanțele din contractele în curs", iar domnul prof. univ. dr. Radu Bufan a expus aspecte nereglementate expres și propuneri de bună practivă în vânzarea bunurilor în procedura insolvenței.


În partea a doua a zilei au susținut teme doamnele av. Ana Irina Șarcane, lector I.N.P.P.I., și av. Carmen Popa, Președintele filialei U.N.P.I.R. Dolj și membră C.N.C. U.N.P.I.R., care au vorbit despre "Grupul de societăți", respectiv "Interferențe între Codul de procedură fiscală și Legea nr. 85/2014". De asemenea, sâmbătă, participanții la seminar au avut prilejul de a afla informații importante despre soluțiile de finanțare pentru reluarea activității curente de la domnul Florian Mateiță, Rominsolv S.P.R.L. București.


Duminică, 19 noiembrie, în finalul conferinţei a fost organizată o dezbatere, cu întrebări și răspunsuri, moderată de domnul judecător Cristian Monenci – președintele Secției a II-a Civilă a Tribunalului Bihor.

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM