Interviu cu domnul Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu

Picture 25 mai 2012 | 5269 accesari

Importantele schimbări în materie procedural penală ce vor surveni odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală cer o explicaţie din partea unui nume de o importanţă deosebită în dreptul român - teoretician recunoscut şi profesor de vază al lumii universitare de la noi, membru al comisiei de elaborare a noului Cod de procedură penală - domnul prof. univ. dr. Nicolae Volonciu răspunde întrebărilor adresate de domnul Nicolae Cîrstea, Preşedintele grupului editorial Universul Juridic.



  1. Nicolae Cîrstea: Stimate domnule profesor, sunteţi un reputat specialist în procedură penală şi, în considerarea acestei calităţi, aţi făcut parte din Comisia care a elaborat noul Cod de procedură penală. Din aceasta perspectivă aş fi interesat dacă, din punctul dumneavoastră de vedere, era nevoie de o nouă codificare în materie procedural penală?

    Nicolae Volonciu: Dacă ar fi să dau un răspuns tot atât de scurt pe cât a fost întrebarea, acesta ar fi: nu, nu era nevoie. Abrevierile au însă un mare cusur, căci uneori pot distorsiona sensul a ceea ce s-a dorit să se exprime. Eu de fapt vroiam să spun că era nu numai nevoie, ci o necesitate mult mai amplă. De aceea, ca să răspund tot scurt, dar în concordanţă cu ceea ce gândesc, aş zice că era Mare Nevoie.
    Argumentele sunt o droaie: instituţii noi, sistematizare diferită, amplificarea unor trenduri care erau deja schiţate în modificările survenite în ultimele două decenii şi, de ce nu, perfecţionarea unor abordări anterioare corecte. Cred că nimeni nu poate spune că tot ce cuprindea Codul din 1969 era greşit ştiinţific sau tendenţios politic. Observatorii occidentali care ne-au contactat înainte de 1989, în afară de criticile pe care le aduceau sistemului judiciar român, menţionau două mari merite ale Codurilor din 1969, şi anume: nedetaşarea totală de tradiţiile şcolii noastre de drept antebelic, recunoscută ca deosebit de valoroasă în Europa la acea vreme şi distanţarea reglementărilor româneşti în multe situaţii de ceea ce era tipic şi uniform în tot restul legislaţiei est-europene.
    Scormonind în amintiri regăsesc pasaje din norme juridice cuprinse în redactările din urmă cu multe decenii, ale căror ton şi exprimare sună exact în registrul a ceea ce se numeşte "limbă de lemn". Citiţi textele din noile codificări. Parcă altfel sună şi această constatare ne face să fim de acord cu un vechi aforism care precizează că "tonul face muzica".


  2. Nicolae Cîrstea: Care a fost atmosfera de lucru în cadrul comisiei de elaborare a proiectului noului Cod de procedură penală şi care au fost instituţiile care au generat cele mai aprinse dezbateri?

    Nicolae Volonciu: În Comisie au fost prezente toate generaţiile: practicieni şi doctrinari, reprezentanţi ai organelor judiciare, maeştri ai barei. Aceasta a determinat o analiză a aspectelor dezbătute din puncte de vedere diferite şi, uneori, chiar contradictorii. Faptul că în majoritatea situaţiilor membrii comisiei se cunoşteau bine, făcea ca atmosfera să nu fie una glacială sau protocolară. Discuţiile cele mai ascuţite şi neconciliante aveau loc în limitele tonului academic şi ale adevărului ştiinţific.
    Când dezbaterile clocoteau şi devenea evident că nu se poate ajunge la un consens, foloseam numărătoarea sufragiilor. Remarc acest lucru pentru a consemna o curiozitate: s-a întâmplat de mai multe ori ca un punct de vedere dominant prin numărul mare de voturi, din diverse motive, să îşi piardă treptat marja majoritară; nu au fost rare cazurile când opinii îmbrăţişate de foarte mulţi să fie treptat abandonate, ajungându-se la părerea opusă. Concluzia este că adevărul ştiinţific şi pragmatismul cel mai utilitarist nu se pot măsura prin aritmetică electorală.
    Evident că cele mai întinse controverse s-au aprins în jurul instituţiilor cu totul noi sau care, deşi cu o anumită tradiţie, urmau să fie adoptate într-o nouă filosofie. Amintesc în acest sens viitoarele reglementări care privesc: camera preliminară, arestul la domiciliu, renunţarea la urmărirea penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în sfârşit multe probleme din domeniul probaţiunii. Exemplific prin trimiteri la: percheziţia informatică, livrarea supravegheată, utilizarea investigatorilor sub acoperire, expertiza medico-legală psihiatrică, prelevarea de mostre biologice şi supravegherea tehnică.


  3. Nicolae Cîrstea: Este noul Cod de procedură penală în concordanţă cu evoluţia şi dinamica actuală a societăţii româneşti?

    Nicolae Volonciu: Istoria codificărilor ne demonstrează că orice asemenea monument legislativ priveşte înainte, el trebuie să acopere un timp apreciabil, de regulă la limita acoperitoare a unei întregi epoci. De aceea s-a impus ca noul Cod să fie redactat astfel încât să nu satisfacă exclusiv necesităţile momentului, dar, ţinând seama de trendul dinamicii societăţii româneşti, să aibă valabilitate cât mai îndelungată şi în viitor.
    Trebuie să fim însă realişti. Prezentul demonstrează că pretutindeni în lume evoluţia socială se accelerează pe zi ce trece, schimbări majore intervenind azi mult mai repede decât în trecut. De aceea, legiuitorul prezentului nu trebuie să excludă posibilitatea retuşărilor viitoare. Personal credem şi sperăm că actualul cod se va înscrie în parametri normali de aplicabilitate în timp şi chiar în eventualitatea unor prefaceri ulterioare, va urma sensul de evoluţie pe care s-a înscris dinamica actuală a societăţii româneşti.


  4. Nicolae Cîrstea: Există o serie de instituţii nou-introduse în noua codificare procedural penală. Credeţi că acestea vor genera dificultăţi în practică?

    Nicolae Volonciu: Orice început înseamnă şi o greutate pentru că necunoscutul nu este uşor de descifrat. A crede că în aplicarea noului nu vor apărea dificultăţi este iluzoriu. Greutăţile vor fi determinate de două categorii de factori: unii subiectivi şi alţii obiectivi.
    Factorii subiectivi ne vor aparţine nouă, juriştilor, care, chiar dacă nu suntem tributari rutinei, nu ne vom obişnui cu uşurinţă să pliem atât munca noastră, cât şi modul de gândire noilor parametri. Factorul obiectiv aparţine modului în care organizatorii cadrului instituţional vor reuşi să mobileze acest cadru cu tot ce este necesar, atât mijloace materiale, cât şi forţe de personal. Faţă de aceste cerinţe, care presupun şi unele sacrificii băneşti, nu trebuie să uităm că şi bugetul statului va avea unele constrângeri având în vedere condiţiile economice globale.
    Filosofii ne-au învăţat că piatra de încercare a adevărului este practica. Nu putem decât să ne dorim ca aplicarea practică a viitorului Cod de procedură penală să ne confirme certitudinea că această reglementare va surmonta greutăţile începutului şi se va împlini în concordanţă cu necesităţile dezvoltării sociale din Ţara noastră.


  5. Nicolae Cîrstea: Care dintre etapele doctrinei procesual penale vă este mai apropiată?

    Nicolae Volonciu: Întrebarea se potriveşte "mănuşă" unui om de vârsta mea care a avut de-a face în lungul timpului cu numeroase doctrine juridice. Am început să dezleg alfabetul dreptului în anul 1946, când am fost student. Era firesc să învăţăm dreptul burghez, iar eu aveam pe masa de lucru Codurile din 1936 după care pregăteam examenele. Este adevărat că în ultimul an de studiu a venit "de sus un tovarăş cu şapcă" spunându-ne că trebuie să uităm tot ce am învăţat din acel drept reacţionar şi să ne însuşim noile norme. Desigur că cei mai mulţi dintre noi nu am uitat cele însuşite şi cu atât mai greu acceptam noile precepte. Putea oare generaţia mea să se obişnuiască în toiul luptei de clasă de tristă amintire cu ideea că "nullum crimen sine lege" e un concept învechit? În consecinţă, greu se putea digera ideea că este salutar ca în frontispiciul Codului penal să se înscrie posibilitatea incriminării prin analogie.
    Ulterior au trecut multe decenii, conţinutul lumii noastre juridice s-a amplificat şi în 40 de ani am aflat că există nu numai democraţie, ci democraţie socialistă, nu numai lege, ci legislaţie socialistă, că proprietatea e de mai multe feluri, dar cea mai sfântă e cea care îmbracă haina avutului obştesc.
    Pe lunga timpului cărare am apucat şi cei ultimi 20 de ani ca să mă întâlnesc în procedura penală de azi cu instituţii pe care le credeam sortite să rămână în lada istoriei. Pentru mine nu a fost o noutate să descopăr că apelul este o cale de atac ordinară, să admit că o singură instanţă casează, căci de aceea ea se şi numeşte Curte de Casaţie, că judecătorul trebuie să fie în mod real independent şi inamovibil, iar Parchetul nu este doar duşumeaua pe care călcăm.
    Iată de ce mă întorc cu încredere şi ataşament la ceea ce am învăţat iniţial ca la prima dragoste. Dar îmi mai trebuie ceva, ceva ce nu am învăţat în anii studenţiei şi cu atât mai puţin ulterior, dar care a devenit absolut necesar şi imperativ în prezent: trebuie să am ochii minţii mereu deschişi la drepturile omului, la dreptul Uniunii Europene, precum şi la ce consacră jurisprudenţa instanţelor europene de la Strasbourg şi Luxembourg. Sunt piloni noi în protecţia drepturilor omului, pe care odinioară nici nu îi regăseam în tratatele după care învăţam, dar care se înfăţişează acum ca o evoluţie firească a societăţii şi a realităţii juridice, de care trebuie să ţinem cont.


  6. Nicolae Cîrstea: De ce aţi ales procedura penală ca şi corolar al carierei universitare?

    Nicolae Volonciu: Nu pot răspunde la această întrebare pentru că nu eu am ales procedura penală, ci aş putea spune într-un anumit fel că ea m-a ales pe mine.
    Am intrat în lumea academică a cadrelor universitare din 1950 fiind reţinut la facultate ca asistent stagiar datorită rezultatelor bune la învăţătură şi am fost repartizat la Catedra de drept penal.
    Profesorul I. Oancea, care era şeful catedrei la acel timp, mi-a spus că singurul loc liber există la procedură penală, disciplină predată atunci de profesorul V. Dongoroz. Din lipsă de alternative nu am refuzat oferta, ba mai mult, am fost măgulit, căci cunoşteam prestigiul de renume european al celui care urma să fie îndrumătorul meu.
    Profesorul mi-a călăuzit primii paşi în cariera didactică şi în tainele procedurii. Obişnuia să spună că procedura este algebra dreptului şi mi-a destăinuit că personal i-a plăcut totdeauna mai mult penalul întrucât se simţea mai puţin confortabil în ale matematicii. Sfatul lui a fost să nu mă streseze rigurozitatea de mecanism a procedurii întrucât a desluşit la mine o înclinaţie către o anumită logică strânsă, ceea ce era perfect adevărat. Mai târziu, a fost o vreme când colegii mei din facultate m-au poreclit "Felix" acesta fiind numele calculatorului pe care îl avea Universitatea la Facultatea de matematică şi care era o adevărată uzină amplasată în mai multe încăperi şi nu semăna cu un laptop pe care îl purtăm azi cu noi într-o servietă.
    Când am avut primul contact profesional cu procedura, nu o preferam în locul altor ramuri ale dreptului şi nici nu o cunoşteam mai bine. De aceea nu pot spune că eu am ales procedura penală, adevărul fiind că ea m-a cucerit pe mine.


  7. Nicolae Cîrstea: Mai poate fi cariera universitară un deziderat pentru tinerii din România?

    Nicolae Volonciu: Răspunsul concis nu poate fi decât afirmativ. Acest da necesită însă unele adăugiri, în orice ocupaţie sau meserie trebuie să simţi că ceea ce faci îţi este pe plac pentru că numai aşa activitatea desfăşurată se va realiza cu dăruire. Cine are curiozitate ştiinţifică, doreşte să-şi lărgească necontenit orizontul informaţional în domeniul respectiv şi consideră că are vocaţia de a transmite înaltul său nivel profesional altora, este binevenit în lumea academică.
    Adăugăm şi o atenţionare: învăţământul nu aduce societăţii valori materiale imediate. Cadrele universitare, chiar dacă sunt şi oameni de ştiinţă, rămân totuşi dascăli, iar viaţa a demonstrat că aceştia niciodată nu s-au numărat printre oamenii foarte avuţi. Demnitatea meseriei cere totuşi ca ei să aibă un nivel de trai decent corespunzător valorii lor şi mai ales contribuţiei aduse la propăşirea societăţii pe toate planurile. Acest lucru s-a înţeles bine în multe părţi ale lumii.
    Nu suntem străini de prezentele încorsetări economice care evident îşi pun amprenta pe posibilităţile de retribuire a cadrelor universitare şi determină anumite reţineri la tineretul doritor să îmbrăţişeze această meserie. Totodată, nu trebuie să pierdem din vedere piedicile birocratice care ar putea să îi descurajeze pe doritori de la a păşi pe acest drum, uneori anevoios din motive care nu au legătură cu harul didactic. Ne exprimăm speranţa că, odată depăşite aceste limitări, cei care vor dori să se consacre unei cariere universitare vor fi mai numeroşi.


  8. Nicolae Cîrstea: Având în vedere reformarea substanţială ce se pregăteşte şi în domeniul procedurii penale, nu ne pregătiţi şi o lucrare ştiinţifică pe noul cod?

    Nicolae Volonciu: Cred că suntem de acord cu toţii că intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală va produce o serioasă efervescenţă în peisajul literaturii juridice de specialitate. Va fi nevoie atât de lucrări de mare amploare, acoperind noua reglementare în întregime, cât şi de monografii sau studii consacrate unor instituţii având o amplitudine mai extinsă sau redusă pentru ca studenţii, practicienii şi toţi cei interesaţi de studiul acestei ramuri să înţeleagă şi să-şi însuşească noua reglementare procesual penală.
    Doresc să particip şi eu la acest efort de explicare a noilor norme ce vor călăuzi activitatea judiciară penală din ţara noastră. De altfel, ideea s-a conturat de ceva timp, astfel încât, împreună cu mai tânărul meu colaborator şi coleg din cadrul Comisiei de elaborare a noului Cod de procedură penală, dl. judecător dr. Mihail Udroiu, avem în derulare pe "şantierul ştiinţific" un proiect de mari dimensiuni, respectiv elaborarea unui tratat în două volume acoperind atât partea generală, cât şi partea specială a procedurii penale. Deja lucrăm de mai bine de un an la acest tratat şi sperăm ca până la sfârşitul anului 2012 să putem oferi primul volum publicului cititor, respectiv: Procedura penală. Partea generală.
    Apreciez că o asemenea abordare ştiinţifică este necesară şi utilă, tratatul nostru propunându-şi să clarifice nu numai litera legii, ci, totodată, şi spiritul ei. Această viziune face ca la fiecare instituţie, act procesual sau procedural să se facă referiri la istoricul reglementării, la elemente de drept comparat şi mai ales la înţelesul adânc al filosofiei care stă la baza mecanismelor judiciare puse în mişcare.
    Scopul acestui tratat este acela de a explica, din perspectiva a doi membri ai Comisiei de elaborare a noului cod, logica noii codificări. Consider dificil un asemenea exerciţiu ştiinţific, dar nădăjduiesc să reuşim în abordarea lui spre folosul viitorilor cititori.