Interviu cu domnul Prof. univ. dr. Mircea Dutu

Picture 10 noiembrie 2011 | 3244 accesari

Cercetarea juridică fundamentală este indispensabilă progresului societăţii, iar pentru aceasta, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române merită şi trebuie să devină ceea ce a fost şi mai mult decât atât!


  1. Nicolae Cîrstea: Stimate Domnule Profesor, mă bucur să vă regăsesc în această recentă poziţie de Director al Institutului de Cercetări Juridice (ICJ). A fost o provocare?

    Mirea Duţu: O adevărată şi mare provocare. Activitatea de cercetare ştiinţifică a reprezentat pentru mine o preocupare încă din timpul urmării cursurilor facultăţii de drept, iar pe „repartiţia guvernamentală” în profesia de magistrat s-a menţionat şi „recomandat pentru activitatea de cercetare ştiinţifică”, sub semnătura decanului de atunci, Profesorul de excepţie Constantin Stătescu. Decizia de a candida pentru funcţia de director al Institutului nu a fost una uşoară. Dar, după experienţa relansării, cu succes, a Universităţii Ecologice din Bucureşti şi având în vedere tradiţia de aproape 6 decenii a ICJ care se impunea continuată şi îmbogăţită, am considerat că trebuie să-mi asum şi o atare responsabilitate. Cum sunt un luptător, cred că Institutul de Cercetări Juridice al Academiei merită şi poate să devină ceea ce a fost şi mai mult decât atât!


  2. N.C.: Din luna iunie şi până acum aţi avut timp să intraţi mai adânc în organizarea şi funcţionarea Institutului sau faceţi încă „săpături”?

    M.D.: Activitatea Institutului nu era pentru mine o necunoscută. Am debutat din punct de vedere ştiinţific în revista sa „Studii şi Cercetări Juridice” nr. 3/1981, imediat după terminarea facultăţii şi am participat în mod constant la sesiunile de comunicări ştiinţifice şi în comisiile lui de doctorat. Mai mult decât atât, de câţiva ani eram cercetător de onoare al său. Cunoşteam, aşadar, o bună parte a activităţii şi a oamenilor săi, aşa că am preluat „din mers” „dosarele” şi m-am integrat pe deplin şi rapid în viaţa lui.


  3. N.C.: Unde se situează după părerea dumneavoastră Institutul în momentul în care aţi preluat ştafeta şi care ar fi locul lui real alături/în panoplia celorlalte instituţii juridice româneşti?

    M.D.:Trebuie să recunosc că, poate, la momentul cel mai dificil al existenţei sale. Într-adevăr, după perioada de glorie a marilor fondatori şi a generaţiei imediat următoare, post-1990, situaţia sa, asemenea întregii cercetări ştiinţifice româneşti, a început să se degradeze. Tentaţiile economiei de piaţă au îndepărtat, mai ales pe tinerii jurişti de valoare, de preocupările austere ale cercetării, astfel că implacabilul schimb de generaţii a produs un mare „gol”, iar criza majoră din ultimii ani a accentuat la maximum efectele negative. Totuşi, din fericire au mai rămas câteva redutabile „redute”, prin conducătorii de doctorat, deveniţi, după pensionare, cercetători onorifici, dar care, fiecare dintre ei, îşi continuă activitate în cadrul Institutului şi reprezintă repere ale doctrinei juridice româneşti. În acelaşi timp, au apărut deja şi speranţele generaţiei tinere, iar eu, alături de alţi câţiva colegi, prin vârstă şi poziţie, sper să reprezentăm liantul între cele două generaţii de cercetători.

    Desigur, evoluţia şi starea ICJ se înscrie în contextul global al evoluţiilor întregului sistem juridic şi de cercetare românesc, astfel că el îşi păstrează locul şi rolul de „centru” coordonator al cercetării ştiinţifice fundamentale în domeniul dreptului.


  4. N.C.: Coordonarea Institutului este un proiect pe termen lung?

    M.D.:Deocamdată este unul pentru 4 ani, cât este durata mandatului. Sper că la finele lui, proiectele în derulare nu-mi vor permite să optez pentru un alt domeniu, ci pentru continuare. Cuvântul de ordine este clar, fără echivoc: să rezistăm dificultăţilor şi chiar să ne relansăm activitatea!


  5. N.C.: Din câte ştiu, activitatea în cadrul ICJ este una remunerată doar pentru puţini dintre colegii dumneavoastră, marea majoritate făcând benevol această activitate. Se poate face cercetare doar din pasiune?

    M.D.:Lucrurile trebuie nuanţate. Există un nucleu de cercetători angajaţi care asigură o reprezentare a tuturor domeniilor importante ale dreptului, ce fac obiectul cercetărilor noastre. Li se adaugă, ca un fel de „supervizori” o echipă notabilă de cercetători de onoare, care îşi continuă activitatea în calitate de conducători de doctorat, dar care se implică şi în realizarea temelor de cercetare. În fine, beneficiem de concursul unui număr important de cercetători asociaţi, constituiţi din două mari categorii: tineri în căutarea formării în domeniul cercetării ştiinţifice şi specialişti practicieni, deja consacraţi (avocaţi, notari, magistraţi etc.), interesaţi în dialogul permanent al problemelor practice cu concluziile demersului teoretic. Nu în ultimul rând, am lansat, în acelaşi context al lărgirii bazei de acţiune şi de sprijin, instituţia unei "Şcoli de informare şi de pregătire pentru cercetare fundamentală", în cadrul căreia masteranzii şi doctoranzii să se pregătească şi să dobândească experienţa (internship) spre a deveni cercetători ştiinţifici.


  6. N.C.: Cum veţi reuşi să compensaţi şi să motivaţi echipa de cercetători şi cercetători asociaţi pentru a reuşi să aveţi rezultatele pe care vi le doriţi?

    M.D.: Aşa cum precizam anterior, dominant este în această conlucrare interesul profesional superior. În epoca post-modernă orice profesiune juridică, oricât de aplicativă ar fi ea nu se poate dispensa de ajutorul şi contribuţia elementului teoretic, din ce în ce mai complex şi mai specializat. Se manifestă apoi o dispoziţie crescândă din partea tinerilor jurişti de a se implica, pe lângă profesia de bază, în activitatea de cercetare fundamentală şi aceasta nu numai din interes practic, ci dintr-o nevoie permanentă de cunoaştere şi confirmare astfel a unor preocupări personale. Nu în ultimul rând, în sine „ariditatea” reglementărilor juridice publicate în „Monitorul Oficial”, reclamă în mod necesar un minim de reflecţie şi refugiu speculativ, regăsite în paginile cursului universitar ori tratatului academic. Nu neglijăm, în acelaşi context nici dezvoltarea, în condiţiile legii, a unei activităţi cu un caracter aplicativ accentuat, care să permită suplimentarea „bazei materiale” cu stimuli de ordin pecuniar. Am iniţiai deja cu participarea şi a cercetătorilor asociaţi şi onorifici accesarea unor programe europene şi desfăşurarea în colaborare cu barourile, a unor activităţi de dezbatere a noului Cod civil, în cadrul pregătirii profesionale a avocaţilor.


  7. N.C.:Aţi putea face un scurt istoric al acestui Institut şi cum se încadrează în interiorul Academiei Române, alături de celelalte institute?

    M.D.:Institutul de Cercetări Juridice a fost înfiinţat în decembrie 1953 şi a început să funcţioneze de la 1 ianuarie 1954 în contextul organizării cercetării ştiinţifice fundamentale sub egida Academiei Române. Prin forţa împrejurărilor istorice concrete el a constituit la început un adevărat „adăpost social” şi cadru de activitate profesională pentru marile nume ale ştiinţei juridice ale timpului, devenite „incomode” la catedră din motivul „pericolului” „contaminării” ideologice. A fost cazul unor personalităţi precum: Vintilă Dongoroz, Mihail Eliescu, Traian Ionaşcu, Salvador Brădeanu, I. Rosetti-Bălănescu, Yolanda Eminescu... Mulţi tineri cercetători formaţi „la umbra” lor au devenit ulterior cadre didactice universitare şi cercetători valoroşi. Şi un lucru deosebit de important: directorul fondator, Ion Gheorghe Maurer (devenit mai târziu prim-ministru al României) a reuşit să impună, printr-un articol program (celebrul „Cuvânt înainte” la nr. 1 din 1956, al revistei Institutului „Studii şi Cercetări Juridice”) ca obiectiv fundamental al activităţii ICJ analiza „constantelor dreptului, existente dincolo de orânduirile sociale”. Desigur, un ideal deosebit de îndrăgit în epocă şi nu numai, dar căruia, în pofida unor „derapaje” inevitabile, spre cinstea lor, cercetătorii ICJ i-au rămas credincioşi. Asemenea realităţi le-au permis să contribuie major la elaborarea proiectelor Codului penal şi Codului de procedură penală intrate în vigoare la 1 ianuarie 1969, a anteproiectului Codului civil publicat în 1971 şi a altor acte normative importante, din perspectiva „constantelor dreptului” şi nu a „zgurei” politico-ideologice. Sub egida Institutului s-au elaborat şi publicat lucrări devenite repere ale doctrinei juridice actuale, precum Explicaţiile teoretice ale codului penal şi codului de procedură penală, în anii 1970, sub coordonarea prof. V. Dongoroz sau Tratatul de drept civil iniţiat spre finele deceniului nouă al secolului trecut.

    Desigur, cu drumul sinuos al formelor organizatorice – pentru perioada 1970-75 ICJ trecând sub autoritatea administrativă a defunctei Academii de Ştiinţe Sociale şi Politice, până în 1990 sub cea a Ministerului Învăţământului, ca apoi să revină sub egida Academiei Române – „sectorul juridic”, aparţinător unui domeniu mai larg alături de „ştiinţele economice şi sociologie”, este un factor a cărui adevărată semnificaţie şi reală importanţă în cadrul spiritualităţii naţionale rămâne încă, din păcate, nedeplin înţelese şi considerate.


  8. N.C.:Numele lui Andrei Rădulescu care se regăseşte în titulatura Institutului vă obligă?

    M.D.:Denumirea conferită din 2006 de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române reflectă, poate, prin destinul şi personalitatea „patronului oficial”, adevăratele statut şi misiune ale Institutului şi obligă, în consecinţă, la răspunsuri pe măsură. Într-adevăr, prin activitatea sa profesional-ştiinţifică prodigioasă, fiind deopotrivă, Prim-preşedinte al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie (între anii 1938-1940) şi Preşedinte al Academiei Române (1946-1948), A. Rădulescu a exprimat legătura indisolubilă între cercetarea academică şi lumea juridică, specificul juridicului de a fi deopotrivă şi indestructibil un fapt social concret şi unul de creaţie intelectuală. Adică, adevărul că dreptul este în acelaşi timp tehnică, artă şi ştiinţă, fapt ignorat, de foarte multă lume, cu efectele corespunzătoare.

    Iată astfel marea problemă care persistă încă: cea a adevăratului său rol în cultura şi civilizaţia românească! Juristul şi chiar teoreticianul dreptului sunt încă văzuţi de mulţi, pe nedrept, ca simpli „cititori de legi”, dar nimeni nu se întreabă de ce Universitatea, în sensul său modern, a avut, alături de teologie, dreptul, printre facultăţile sale fondatoare! Cred că a venit timpul reevaluării şi reconsiderării statutului nostru şi în cadrul comunităţii academice!

    În plus, prin „colectivul de drept” înfiinţat în cadrul Academiei Române încă din 1949-50 distinsul savant a premers înfiinţarea, câţiva ani mai  târziu, a unei structuri instituţionale de cercetare ştiinţifică fundamentală sub egida Academiei Române, ICJ.


  9. N.C.: Care va fi rolul ICJ în contextul noilor reglementări?

    M.D.:Elaborarea, adoptarea şi intrarea în vigoare a noilor coduri – civil, de procedură civilă, penal şi de procedură penală – reprezintă pentru ICJ o mare provocare, transformată în direcţie principală şi prioritară de activitate. Continuând tradiţia proprie, fiecare dintre aceste patru complexe acte normative vor face obiectul unor proiecte de cercetare, ale căror rezultate vor fi publicate. De altfel, în privinţa noului Cod civil, intrat în vigoare la 1 octombrie, demersul a început, publicându-se deja şi o primă lucrare de comentarii pe această temă şi lansându-se tema de cercetare "Explicaţii teoretice ale noului Cod civil". Nu vom ignora însă nici celelalte preocupări de codificare în domenii precum cel al mediului, administrativ, constituţional, judiciar, al urbanismului etc. De altfel, tema viitoarei sesiuni anuale de comunicări ştiinţifice a ICJ (martie 2012) va privi subiectul Ştiinţă şi Codificare în România. Pe lângă această problemă, vom acorda o atenţie deosebită, ca obiective permanente, pe termen lung, mondializării dreptului, tendinţelor de „americanizare” a sa, aspectelor privind integrarea sistemului juridic românesc în cadrul UE şi al globalizării, modernizarea conceptelor şi instrumentelor juridice de acţiune socială etc., şi toate, desigur, din perspectiva „constantelor" definitorii.  Concluziile cercetării juridice fundamentale devin, indiscutabil, indispensabile pentru decizia competentă şi adecvată în ansamblul socio-economic şi politic.

    Din aceeaşi dorinţă a unui dialog permanent cu societatea civilă, autorităţile şi toţi cei interesaţi, am lansat proiectul permanent „Conferinţele ICJ”, în cadrul cărora să abordăm, cu concursul specialiştilor români şi străini, teme juridice de maximă importanţă şi actualitate. Astfel, în acest cadru, la 14 noiembrie a.c., am dezbătut cu succes subiectul „Proprietatea publică într-o lume a economiei de piaţă. Dimensiuni juridice”, cu participarea dnei. Jacqueline Morand-Deviller, decan de onoare al Facultăţii de Drept a Universităţii Pantheon-Sorbona din Paris, iar la 7 decembrie, vom aborda tema „Probleme noi ale constituţionalismului. 20 de ani de la adoptarea Constituţiei României din 8 decembrie 1991”. Reorganizarea şcolii doctorale reprezintă o altă prioritate a mandatului meu, destul de dificilă în conjuncturile actuale.

    Dincolo de aceste consideraţii cu profil concret se impune cristalizarea şi afirmarea rolului ICJ ca şi centru de desfăşurare şi coordonare a cercetării ştiinţifice fundamentale în domeniul dreptului în România. Un prim pas în acest sens l-a constituit faptul că, din actualul Consiliu Ştiinţific al ICJ, format în septembrie a.c. fac parte şi decanii „istoricelor” facultăţi de drept ale ţării. Ne gândim că iniţiativa unei acţiuni comune de cercetare să continue şi să se concretizeze în instituirea unui Forum naţional de cercetare ştiinţifică în domeniul dreptului şi realizarea unui Program comun de cercetare în materie la nivel naţional, integrat în contextul UE. Ar fi cea mai rezonabilă soluţie de raţionalizare, modernizare şi eficientizare a cercetării ştiinţifice juridice.


  10. N.C.: Preşedinte al UEB, Profesor universitar, Avocat, Director al ICJ – reuşiţi să găsiţi motivaţia necesară pentru îndeplinirea tuturor acestor funcţii?

    M.D.:Enumerarea aferentă întrebării Dvs. cuprinde, în sine, chiar dacă oarecum implicit, şi răspunsul.  Lumea de astăzi face indispensabilă asocierea până la confundare a interelesului public cu cel privat, a competiţiei cu durabilitatea, a competenţei cu eficienţa, a tradiţiei cu integrarea şi modernitatea. Sper să transfer mutantis mutandis experienţa de succes din domeniul învăţământului privat şi a activităţii de avocat în materia cercetării juridice fundamentale, care răspunde, prin definiţie, interesului public, dar amenajat din ce în ce mai mult conform datelor contextului privat de manifestare. Cel puţin până acum nu s-a reuşit o compatibilizare perfectă între cele două perspective fundamentale de abordare – publică şi privată -, iar criza actuală a modelului de dezvoltare socio-umană pune sub semnul întrebării soluţiile cu adevărat viabile, ceea ce permanentizează o stare de incertitudini şi căutări. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne resemnăm şi să devenim parşivi. Dimpotrivă.

    În concluzie, par a fi un personaj al timpului, cu ezitări între public şi privat, general şi particular, dar, în orice caz, pe deplin ataşat adevărului şi binelui comun. O fi bine, o fi rău...


PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM