EVENIMENTELE UNIVERSUL JURIDIC

Picture 19 martie 2010 | 3181 accesari

În urmă cu un an şi jumătate am început să ne implicăm tot mai mult în organizarea de conferinţe, seminarii, sesiuni ştiinţifice, lansări de carte etc., alături de o serie întreagă de universităţi şi instituţii.

Făcând o retrospectivă a acestor evenimente, unele dintre cele mai reuşite au fost PREMIILE RRDP - cele două ediţii, 2008 şi 2009, lansarea de carte de la Casa Universitarilor din Craiova (4 aprilie 2009), Şcoala Internaţională de Vară de la Lăpuşna (13-19 iulie 2009), Congresul avocaţilor 2009 (2-3 iulie 2009) sau Conferinţa Internaţională - Europa judiciară: 10 ani după Consiliul de la Tampere - Dreptul executării, perspective transnaţionale (13-15 mai 2009), organizat de Facultate de Drept "Simion Bărnuţiu" din Sibiu sub atenta coordonare a dlui Decan Ioan Leş, care a reuşit o organizare la un înalt nivel a acestui eveniment.

Unele dintre evenimente sunt organizate exclusiv de noi, altele sunt organizate cu sprijinul partenerilor UNIVERSUL JURIDIC sau sunt organizate în parteneriat cu universităţile sau instituţiile unde are loc evenimentul. Cred că am reuşit să transmitem în piaţă implicarea noastră, din ce în ce mai puternică, în această zonă. Astfel, săptămânal, odată cu newsletter-ul, sunteţi informaţi asupra evenimentului din săptămâna respectivă. Timp de o săptămână, fiecare eveniment este vizibil în site în partea dreapta - sub CARTEA ZILEI.

Până în luna iunie se vor succeda peste 20 de evenimente foarte interesante. În aceste zile suntem la ZIUA PORÞILOR DESCHISE la Universitatea "Ovidius" din Constanţa şi, în acelaşi timp, avem la Cluj lansarea lucrării CELE 4 DIMENSIUNI ALE FEMINITÃÞII ROMÂNEŞTI. De asemenea, săptămâna viitoare vom participa la Târgu-Mureş la o conferinţă internaţională organizată de Universitatea "Petru Maior" şi sâmbătă, 27 martie, suntem la Timişoara unde avem lansare cu dna Monica Tatoiu.

Desigur că toate aceste deplasări presupun alocarea unor resurse financiare şi umane, dar, încet-încet, echipa UNIVERSUL JURIDIC se măreşte şi cred că vom reuşi să facem faţă, chiar dacă în unele cazuri evenimentele se suprapun.

Multe dintre aceste evenimente n-ar putea să aibă loc fără susţinerea financiară a partenerilor UNIVERSUL JURIDIC, care se implică alături de noi în susţinerea mediului academic şi profesional din România şi fără de care nu ne-am descurca prea uşor. Le mulţumesc tuturor pentru implicare.

Va aştept în lunile următoare să ne vedem la unele dintre aceste EVENIMENTE!

Nicolae Cîrstea

 


Nicolae Cîrstea este, alături de Laura Cîrstea, fondatorul Grupului editorial UNIVERSUL JURIDIC - PRO UNIVERSITARIA - EDITURA NEVERLAND, acum şi al ujmag.ro.

A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în anul 2001.
Începând cu anul 1997 (anul I de studii) a fost agent de distribuţie al mai multor edituri, după care, în anul 2001 (anul IV de studii), a pus bazele Editurii UNIVERSUL JURIDIC.
În prezent este director general al acestor companii.

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM