De ce era/este nevoie de ujmag.ro

Picture 05 februarie 2010 | 2815 accesari

Ujmag.ro este, pentru cei care nu o ştiu deja, "prelungirea" Editurii UNIVERSUL JURIDIC, nu numai ca denumire (UNIVERSUL JURIDIC MAGAZIN), dar şi ca dezvoltare şi implementare. Grupul nostru este însă mai mare, având în componenţa alte două edituri, şi anume: Editura PRO UNIVERSITARIA (www.prouniversitaria.ro) şi Editura NEVERLAND (www.neverland.ro – site în construcţie). Este un grup pe care îmi place să-l denumesc Grupul editorial UNIVERSUL JURIDIC – PRO UNIVERSITARIA – EDITURA NEVERLAND – o construcţie de la "zero" pe care am făcut-o împreună cu soţia mea, Laura, alături de ceilalţi colegi ai mei – mulţi dintre ei VETERANI UJ, cum îmi place mie să le spun …


În primăvara anului 2007 am gândit acest sistem şi am reuşit într-un an şi jumătate (05 octombrie 2008) să-l "urcăm", ca să folosesc un termen uzual în lumea it-iştilor.


În spatele ujmag.ro au fost o mână de oameni pasionaţi şi a fost şi o experienţă extrem de utilă care a început cu www.universuljuridic.ro, locul unde ne-am şcolit. Îmi amintesc cu plăcere despre discuţiile extrem de serioase cu privire la funcţionalităţi, la cum se vor reflecta acestea în "mecanica" site-ului şi cât de grea sau de uşoară va fi viaţa "user-ului" ujmag.ro în comparaţie cu alte site-uri.


Cred că ujmag.ro este un site diferit de altele, iar sub moto-ul PROMOÞII ŞI INIÞIATIVE UNICE veţi găsi aici lucruri extrem de interesante. Ceva cu adevărat interesant este că încercăm să creăm o punte între Autor şi Cititor şi, în acest sens, vom continua campania începută cu Tratatul prof. Cărpenaru prin care cititorul ujmag.ro primeşte un autograf din partea Autorului. Vom continua, de asemenea, practica PACHETELOR tematice, practică pe care am inventat-o şi care a fost apoi "preluată" şi de ceilalţi colegi din piaţă. Şi ca să nu dezvălui tot, vă invit să consultaţi periodic ujmag.ro pentru promoţii şi iniţiative unice, cu speranţa că nu vor fi copiate imediat de alte site-uri. Desigur, ne bucură să vedem cât de rapid s-au repliat colegii noştri, dar întotdeauna un original este mai bun decât o copie ...


Sper să reuşesc să continui acest demers şi să găsiţi periodic câteva idei despre evoluţia pieţei editoriale în domeniul juridic, scurte recenzii despre o anumită lucrare apărută sau semnalări ale unor articole interesante din revistele de specialitate.


De asemenea, sunt convins că prin acest demers vom reuşi să creştem vizibilitatea acestui segment publicistic românesc ... Ne revedem "on-line" săptămâna viitoare ...


Nicolae Cîrstea

 


Nicolae Cîrstea este, alături de Laura Cîrstea, fondatorul Grupului editorial UNIVERSUL JURIDIC - PRO UNIVERSITARIA - EDITURA NEVERLAND, acum şi al ujmag.ro.

A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în anul 2001.
Începând cu anul 1997 (anul I de studii) a fost agent de distribuţie al mai multor edituri, după care, în anul 2001 (anul IV de studii), a pus bazele Editurii UNIVERSUL JURIDIC.
În prezent este director general al acestor companii.

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM