Conferinta cu tema "4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale"

Picture 17 martie 2018 | 4049 accesari

Vineri, 16 martie, şi sâmbătă, 17 martie, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi Editura Universul Juridic au organizat la Bucureşti conferinţa cu tema "4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale". Evenimentul s-a bucurat de participarea Departamentului de drept penal din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Alocuţiunile introductive ale conferinţei au fost rostite de domnii prof. univ. dr. Flavius Antoniu Baias, Decanul Facultăţii de Drept, şi prof. univ. dr. Nicolae Volonciu, profesor emerit al Facultăţii.

Prima secţiune a conferinţei, intitulată "Drept penal. Partea generală. Participaţie penală, pluralitate de infracţiuni, pedepse" l-a avut moderator pe domnul conf. univ. dr. Bogdan Nicolae Bulai, speakerii fiind prof. univ. dr. Constantin Mitrache, prof. univ. dr. Florin Streteanu (Facultatea de Drept, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca), conf. univ. dr. Cristian Mitrache, lect. univ. dr. Daniel Niţu (Facultatea de Drept, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Lavinia Valeria Lefterache, av. drd. Sorin-Constantin Toma şi jud. drd. George Lazăr. Între temele abordate amintim Aspecte teoretice şi de practică judiciară în materia participaţiei penale, Câteva aspecte privind recidiva în reglementarea Noului Cod penal, Reflecţii privind tratamentul penal al concursului de infracţiuni şi al recidivei, Obligaţii civile stabilite prin hotărârea judecătorească. Conţinut. Neîndeplinire. Rea-credinţă şi Individualizarea pedepselor, limite legale şi implicaţii procesuale (individualizarea pedepselor aplicate persoanei fizice şi persoanei juridice, ne bis in idem, recurs în casaţie).

După o scurtă pauză, lucrările conferinţei au continuat cu cea de-a doua secţiune – "Drept penal partea specială (I). Despre bancrută şi infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei", moderatorul acestei părţi fiind doamna lect. univ. dr. Raluca Ioana Mocanu, la discuţii luând parte Prof. univ. dr. Viorel Paşca (Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timişoara), conf. univ. dr. Bogdan-Nicolae Bulai şi prof. univ. dr. Sergiu Bogdan (Facultatea de Drept, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca). Temele abordate au fost unele de un deosebit interes pentru cei prezenţi în sală: Bancruta frauduloasă – Probeleme şi soluţii, Infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei: puţină teorie aplicată la noua realitate, Favorizarea. Un text la fel de imprevizibil ca şi abuzul in serviciu.

Ultima secţiune a primei zile de conferinţă, "Drept penal. Partea specială (II). Infracţiuni de corupţie şi de serviciu", l-a avut drept moderator pe domnul conf. univ. dr. Cristian Mitrache, speakeri fiind prof. univ. dr. Valerian Cioclei, proc. drd. Georgina Bodoroncea (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Proc. drd. Irina Kuglay (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), lect. univ. dr. Raluca Ioana Mocanu şi prof. univ. dr. Cristina Rotaru. Între temele abordate amintim Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Şantajul asimilat infracţiunilor de corupţie, Malpraxis medical: raportul cu infracţiunile de serviciu, Abuzul in serviciu între dileme şi certitudini. Aspecte de drept penal român şi drept penal comparat, Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Domnul conf. univ. dr. Petruţ Ciobanu a fost moderatorul celei de-a patra secţiuni a conferinţei, şi, totodată, prima a zilei de sâmbătă, "Drept procesual penal (I). Principii, acte de sesizare şi indisponibilizări", particpanţi fiind prof. univ. dr. Anastasiu Crişu, conf. univ. dr. Andrei Zarafiu, proc. Alexandra Şinc (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Lect. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir şi jud. drd. Ionuţ Gabriel Vişinescu. Câteva consideraţii în legătură cu importanţa actelor de sesizare în procesul penal, Despre retroactivitatea aparentă a legii penale de procedură, Indisponibilizarea bunurilor mobile. Ridicarea de obiecte. O privire comparativă, Administrarea bunurilor cu privire la care s-a dispus (sechestrul asigurător pentru) confiscarea specială sau extinsă: probleme practice şi posibile soluţii.

Cea de-a cincea secţiune, şi ultima a conferinţei, intitulată "Drept procesual penal (II). Probe, mijloace de probă şi nulităţi", a fost formata din lect. univ. dr. Daniel Atasiei (Facultatea de Drept, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi), conf. univ. dr. Petruţ Ciobanu, prof. univ. dr. Gheorghiţă Mateuţ (Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca) şi lect. univ. dr. Aurel Ciobanu, moderator al discuţiilor fiind conf. univ. dr. Andrei Zarafiu. Temele acestei ultime secţiuni au fost Loialitate sau neloialitate în administrarea de către procuror a probatoriilor strânse prin intermediul Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF)?, Metode speciale de supraveghere sau cercetare, Regimul nulităţilor sub filtrul Curţii Constituţionale, Consideraţii privind nulitatea absolută

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM