Conferința „Forumul de mediu”, ediția a V-a

Picture 22 octombrie 2019 | 1023 accesari

Camera de Comerț și Industrie București și Universul Juridic organizează marți, 22 octombrie 2019, conferința „FORUMUL DE MEDIU”, aflată la cea de-a V-a ediție.

Conferința va avea loc în Aula Carol I, Etaj 2, Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, str. Ion Ghica, Nr. 4, Sector 3, București.

Prezentare:

Studiile efectuate de Comisia Europeană au arătat că dacă reglementările de mediu ar fi aplicate, Uniunea Europeană ar obține beneficii suplimentare de aproximativ 50 miliarde de euro. Numai gestionarea deșeurilor poate genera 400.000 de locuri de muncă, până în 2020, iar gestionarea apelor uzate ar putea aduce beneficii anuale în valoare de 3 miliarde de euro.

În România, problemele de protecţie a mediului se pun cu acuitate,  Cele mai mari îngrijorări legate de calitatea mediului înconjurător percepute de cetăţenii României sunt defrişările (70%), urmate la mare distanţă de gestiunea deşeurilor (34%) şi poluarea aerului (32%). Acestea sunt rezultatele unui studiu desfăşurat de compania de cercetare de piaţă Ipsos anul trecut în 28 de ţări din întreaga lume. Una dintre cele mai spinoase probleme este cea a reciclării deșeurilor și a poluării provenite din gropile de gunoi care nu mai sunt conforme cu standardele Uniunii Europene.

Există eforturi și preocupări la nivel guvernamental pentru ameliorarea situației. La sfârșitul anului trecut, Departamentul Guvernului pentru Dezvoltare Durabilă a lansat ”Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030”, care cuprinde ținte ambițioase  pe care România doreşte să le atingă până în anul 2030. Mai mult, tot la finalul anului 2018, Ministerul Mediului a lansat proiectul economiei circulare sub denumirea «Deşeu = Resursă. Deşeu zero pentru români în 2050», care merită o primă analiză publică.

Și la capitolul legislație există noutăți:  prin modificările adoptate de Executiv prin OUG la legea privind regimul deșeurilor și la legea privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, începând cu 31 martie 2019, s-a introdus o garanție pentru ambalajele reutilizabile în valoare de 0,5 lei/bucată, garanție care se aplică și ambalajelor nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 și 3 litri, destinate anumitor tipuri de băuturi începând cu 31 martie 2022.

Despre toate aceste probleme, despre felul în care se pot atinge obiectivele asumate, despre felul în care trebuie interpretate și aplicate noile amendamente de ordin legislativ, despre soluțiile concrete cu care firmele de profil vin în sprijinul acestor comandamante, vom putea afla din expunerile și dezbaterile pe care le propunem în FORUMUL DE MEDIU, ediția a IV-a.

Audiența: Autorități publice (Ministerul Mediului, Departamentul Guvernului pentru Dezvoltare Durabilă), asociații de profil, companii care furnizează echipamente și soluții pentru protecția mediului, analiști și consultanți specializați pe probleme eco și protecție a mediului, avocați specializați în Dreptul Mediului, ONG-uri de profil, mass media

Teme de discuție:

Impactul viitoarelor modificări legislative în domeniul reciclării deșeurilor asupra consumatorilor și a mediului de business;

“Plăteşti pentru cât arunci” – de la concept la practică;

Finanțare pentru infrastructura de mediu;

Viitorul economiei circulare în România;

Rolul OIREP-urilor în educarea pieței

Etapele implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă: Implicații pentru politica de mediu a UE;

Soluții, studii de caz, povești de succes din zona de gestionare a deșeurilor

Contribuția ECOTIC la colectarea și reciclarea DEEE în România


Agenda:

09,00 – 09,30: Înregistrarea participanților

Sesiunea I ( de la 09,30 la 11,30)

Cornel Brezuică, Președinte, Administrația Fondului pentru Mediu (TBC)

George-Cătălin Stângă, Senator, Preşedinte al Comisiei pentru Mediu

László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României - Economia circulară și protecția mediului în viziunea Agendei 2030 și a strategiei de dezvoltare a României

Ovidiu Bălăceanu, Senior Managing Associate, Reff & Asociații, societatea de avocați membră a rețelei Deloitte Legal - Avalanșa contribuțiilor la Fondul pentru mediu

Cristel Sabău, Director Centre de colectare, Vrancart SA- Provocări curente ale pieței deșeurilor din România

 

Sesiunea a II-a (de la 12,00 la 14,00)

Georgiana Voinea, Fondator și Director General, Geoffan Expert Consult - Gestionarea deșeurilor: pierdere sau profit?

Mihaela Frăsineanu, Director, Direcția Protecția Mediului, Direcția Generală de Pregătire și Monitorizare Proiecte de Infrastructură Rutieră, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Raul Pop, membru fondator, Coaliția pentru Economie Circulară

Valentin Negoiță, Președinte, ECOTIC și Dragoș Călugăru, Director General, ECOTIC – Contribuția ECOTIC la colectarea și reciclarea DEEE în România

 

Contact:

Roxana Biga, Project Manager; 0743.292.252, roxana.biga@universuljuridic.ro

Mircea Fica, Editor, 0732.903.216, mircea.fica@universuljuridic.ro

Cristian Pavel, Director Dezvoltare, 0744.656.568, cristian.pavel@universuljuridic.ro

Taxa de participare este în valoare de 300 de lei plus TVA

– Participarea la toate sesiunile evenimentului;

– Participarea la pauzele de cafea și la prânz;

– Documentatia oficială a evenimentului și acces la prezentările speakerilor;

– Acces la Abonamentul Premium Universul Juridic pe o perioadă de 3 luni.

Persoanele care au achitat taxa de participare, dar care, din motive obiective, nu mai pot participa la conferință, pot solicita returnarea banilor, cu cel puțin trei zile înaintea evenimentului. Solicitările ulterioare nu vor fi luate în calcul, având în vedere costurile logistice aferente manifestării. Mulțumim pentru înțelegere.

Pentru inscrieri: https://www.universuljuridic.ro/conferinta-forumul-de-mediu-editia-a-v-a/#formular

* Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+ și Instagram.

Prin completarea prezentului formular, prin plata taxei de participare și prin participarea dumneavoastră la eveniment, vă exprimați acordul față de filmarea/fotografierea și posibila apariție a imaginii dumneavoastră în materialele filmate/fotografice, destinate diseminării pe canalele arătate.

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM