Aniversarea a 25 de ani de la infiintarea Facultatii de Drept a UVT

Picture 03 noiembrie 2017 | 1303 accesari

Studenţii şi cadrele didactice ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest Timişoara (UVT) au sărbătorit vineri, 3 noiembrie 2017, în Aula Magna, 25 de ani de activitate. Facultatea de Drept a fost înființată în anul 1992, ca specializare în cadrul Facultății de Științe Economice și Drept, devenind, după un parcurs comun, începând cu anul 1996, facultate de sine stătătoare.


Evenimentul a reunit cadre didactice, studenți, reprezentanți ai instanțelor de judecată, dar și decanii din Hexagonul Facultăților de Drept din toată țara. Cu acest prilej aniversar, Aula Magna a găzduit și o masă rotundă cu tema "Învățământul juridic din România. Prezumții, ficțiuni și realitate". Printre invitații de seamă ai dezbaterii îi amintim pe domnii prof. univ. dr. Lucian Bercea, decanul Facultății de Drept a Universităţii de Vest Timişoara, prof. univ. dr. Florin Streteanu, decanul Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Flavius Antoniu Baias, decanul Facultății de Drept a Universității București, prof. univ. dr. Radu Gheorghe Geamănu, decanul Facultății de Drept de la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănișor, Universitatea din Craiova, prof. univ. dr. Radu I. Motica, Facultatea de Drept a Universităţii de Vest Timişoara, prof. univ. dr. Traian Briciu, Facultatea de Drept a Universității București, prof. univ. dr. Valentin Constantin, Facultatea de Drept a Universităţii de Vest Timişoara, conf. univ. dr. Cristian Clipa, Facultatea de Drept a Universităţii de Vest Timişoara, av. Florentin Țuca (Managing Partner la Țuca Zbârcea & Asociații).


Editura Universul Juridic a participat la evenimentul "Facultatea de Drept din Timișoara – 25 de ani" în calitate de partener editorial.

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM