Aniversare 145 de ani - Baroul Timiș
[UPDATE: Acreditare INPPA] „Institutul național pentru pregătirea și perfecționarea avocaților a acreditat evenimentul cu 20 de puncte de pregătire profesională.”
La sfârșitul lunii ianuarie a anului 2020, comunitatea juridică din Banat va fi în sărbătoare: Baroul Timiș va aniversa 145 de ani de la atestarea Camerei Avocaților Timișoara, realizată în anul 1875.
Semnificația acestui eveniment va fi celebrată prin mai multe manifestări.
În data de 24 ianuarie 2020 baroul-gazdă a programat o conferință profesională, organizată în parteneriat cu Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu participarea unor judecători ai Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și a unor reputați profesori din România.
În aceeași zi se va desfășura Ședința Solemnă a Consiliului Baroului Timiș, iar în cursul serii oaspeții sunt invitați să se delecteze cu un concert extraordinar de pian, susținut la Opera din Timișoara de reputatul pianist român Teo Milea.
La aceste evenimente vor participa judecători ai Curții Europene a Drepturilor Omului, reprezentanți ai Uniunii Naționale a Barourilor din România, decani ai unor barouri din România, decanii Facultăților de Drept din Hexagonul Facultăților de Drept, cadre didactice ale unor facultăți de drept din România, reprezentanți ai instituțiilor judiciare, ai autorităților locale, ai profesiilor liberale, avocați din Baroul Timiș și din alte barouri.
În data de 25 ianuarie 2020 va avea loc și Balul Avocaților din Baroul Timiș.
Pe lângă toate manifestările descrise mai sus, ocazionat de acest memorabil eveniment, Grupul editorial Universul Juridic din București, cu sprijinul Baroului Timiș, va lansa o ediție specială a revistei LEGAL MAGAZIN dedicată integral acestui moment.
Agenda evenimentelor:
Joi, 23 Ianuarie 2020
12.00 – 16.00
Sosirea invitaților
Cazare: Hotel Timișoara,
Str. Mărășești nr. 1-3, 300086, Timișoara, Timiș
www.hoteltimisoara.ro
17.00 – 22.00
Cina
Masă tradițională românească – Restaurantul Berăria 700
Piața 700, 300080, Timișoara, Timiș
Vineri, 24 Ianuarie 2020
9.00 – 16.00
Conferința „Accesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: aspecte teoretice și practice”
Aula Magna Ioan Curea a Universității de Vest din Timișoara
Bd. Vasile Pârvan nr. 4, et. 1, 300223, Timișoara, Timiș
17.00 – 21.00
Ședința Solemnă a Consiliului Baroului Timiș – Opera Română din Timișoara
Imnul Uniunii Europene și Imnul României intonate de Corul Avocaților din Baroul Timiș
Dirijor Codruța Niculescu
Cvartetul din cadrul Corului Avocaților din Baroul Timiș va interpreta acapella
piesa „Hallelujah”, de Leonard Cohen
Soliști: Paul Ciucur, Laura Maria Stănilă, Claudia Estera Azgur și Ioan Vasile Cheregi
Concert extraordinar de pian Teo MILEA – Opera Română din Timișoara
Str. Mărășești nr. 2, 300086, Timișoara, Timiș
www.ort.ro
21.30 – 24.00
Cina
Restaurantul Pepper – Steak & Shake
Piața Unirii nr. 13, 300085, Timișoara, Timiș
www.facebook.com/peppertimisoara
Sâmbătă, 25 Ianuarie 2020
9.00 – 14.00
Ședința Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România,
în cadrul căreia va avea loc o întâlnire între membrii Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România și Decanii Facultăților de Drept din Hexagonul Facultăților de Drept din România
Sala de Consiliu a Baroului Timiș
Str. Lucian Blaga nr. 2, et. 2, 300002, Timișoara, Timiș
www.baroul-timis.ro
10.00 – 11.30
Tur al orașului Timișoara cu tramvaiul turistic
(pentru invitații care nu participă la Ședința Comisiei Permanente a UNBR)
14.00 – 16.00
Prânz
Restaurantul Pomo D’Oro
Str. Celebi Evila nr. 16, 300226, Timișoara, Timiș
https: /www.facebook.com/pg/pomodorotimisoara/about/?…
19.30
Balul Avocaților, Ediția 2020
Restaurantul Venue Grand Ballroom
Str. Divizia 9 Cavalerie nr. 64, 300264, Timișoara, Timiș
Duminică, 26 Ianuarie 2020
Plecarea invitaților
* Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+ și Instagram.
Prin participarea dumneavoastră la eveniment, vă exprimați acordul față de filmarea/fotografierea și posibila apariție a imaginii dumneavoastră în materialele filmate/fotografice, destinate diseminării pe canalele arătate.