6 octombrie 2010, deschiderea anului universitar la Universitatea Lumina din Bucuresti

Picture 08 octombrie 2010 | 3223 accesari

Odată cu debutul anului universitar 2010-2011, noua Universitate Lumina şi-a deschis porţile, debutând cu dreptul în spaţiul universitar din România, beneficiind, printre altele, de un campus modern şi generos, precum şi de un corp profesoral de elită.

Cu această ocazie, miercuri, 6 octombrie, Neculai Onţanu a ţinut un discurs omagial în care a felicitat conducerea Universităţii pentru nivelul la care a adus învăţământul românesc. Tot domnia sa a fost primul care a lăsat câteva rânduri în Cartea de Onoare, rânduri în care s-a arătat mândru că a participat la inaugurarea unuia dintre cele mai prestigioase centre de învăţământ.

 Alături de primarul Sectorului 2, la eveniment au mai fost prezente personalităţi din sfera universitară de elită: Adnan Hoşoglu, preşedintele fundaţiei “Lumina – Instituţii de Învăţământ”, dr. Filip Stanciu, director ştiinţific al Fundaţiei Lumina şi prof. dr. Sorin Cristea. Universitatea oferă tinerilor studenti peste 400 de locuri pentru diverse specializări şi patru programe de studii, toate la cel mai înalt standard de pregătire. 

Mai multe detalii puteţi găsi pe http://www.lumina.org/

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM