Urmarirea penala. Aspecte teoretice si practice

Autor:

Urmarirea penala, ca prima faza a procesului penal, are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.

Raspunzand acestor deziderate, lucrarea de fata, redactata intr-o forma monografica, apare intr-un moment de mare actualitate si prezinta o importanta deosebita, datorita unor imprejurari pe care le vom evidentia in cele ce urmeaza.

Astfel, segmentul procesual al activitatii judiciare penale supuse analizei de catre autori a capatat in reglementarile procedurale moderne o pondere tot mai sporita. Pornind de la formule arhaice ale rezolvarii litigiului penal, in modalitati putin diferentiate fata de procedurile de tip privat, odata cu trecerea timpului importanta mecanismelor care premerg judecarea cauzelor a devenit o necesitate tot mai pronuntata.

Faptul ca aceasta activitate premergatoare judecatii are forme si denumiri deosebite este mai putin relevant. Imprejurarea ca poarta denumirea de urmarire penala, cercetare, ancheta, investigatie, prime cercetari, instructie etc. nu schimba cu nimic necesitatea ca ea sa fie o componenta obiectiv obligatorie a procesului penal si sa se regaseasca in cuprinsul tuturor momentelor juridice edictate in materie, cel putin in ultimele doua secole.

Pe de alta parte, actualitatea lucrarii rezida si in satisfacerea nevoii ca in literatura de specialitate sa existe o acoperire a acestui segment judiciar de care, trebuie sa recunoastem, doctrina s-a preocupat foarte putin. Daca parcurgem revistele de specialitate, constatam ca un numar relativ mic de studii si articole au fost consacrate urmaririi penale. Situatia este si mai deficitara sub aspectul lucrarilor de mare amploare, cum ar fi o monografie sau o cercetare mai extinsa.

O alta valenta pozitiva a cartii este aceea ca unii autori, in tratarea diferitelor institutii de drept procesual penal, specifice fazei de urmarire penala, reusesc sa faca o impletire logica si armonioasa intre aspectele de stricta specialitate juridica si cele extrajuridice sau mai precis cele din domeniul criminalistic si politienesc.

Cartea fiind o monografie in domeniul dreptului procesual penal este firesc ca ponderea principala a lucrarii sa se focalizeze in acest perimetru, dar este de notorietate faptul ca institutiile juridice ale urmaririi penale nu pot fi bine conturate si intelese, facand abstractie de implicatiile practice ale folosirii tuturor tacticilor si tehnicilor din domeniul „politiei stiintifice”.

Pornind de la momentul sesizarii organului de urmarire penala pana la trimiterea in judecata a inculpatului, majoritatea activitatilor judiciare concrete se desfasoara in conditii specifice, de multe ori diferite de cele din timpul judecatii.

Daca judecata, ca faza procesuala, este declarata prin texte exprese, peste tot, ca fiind publica, contradictorie, nemijlocita si orala, aceste caracteristici au inlaturari sau restrangeri mai mult sau mai putin pronuntate la urmarirea penala si nicio legislatie din lume nu le consacra ca atare pentru faza respectiva.

Meritul lucrarii consta si in aceea ca, in multe cazuri, la reglementarile seci din normele juridice ale Codului de procedura penala unii autori adauga si aspecte practice cu care se confrunta organul de cercetare penala in activitatea concreta de investigatie. Indiferent de faptul ca in tratare este prezentata o activitate cum ar fi ascultarea unei persoane, ridicarea unui obiect, o perchezitie domiciliara sau corporala, reconstituire, cercetare la fata locului etc., dincolo de cadrul reglementarii legale, unii autori consacra atentia cuvenita metodicilor si tehnicilor de investigatie propriu-zise.

Demn de remarcat este orizontul informational larg al autorilor, care in bibliografia selectiva de la sfarsitul cartii fac trimitere la peste 80 de titluri din literatura de specialitate, fara a mai socoti numeroasele note de subsol si citate din autori consacrati.

O idee fericita o constituie și faptul ca lucrarea are atașata in final o anexa ce cuprinde o serie de formulare tipizate, respectiv modele de acte procesuale si procedurale folosite mai frecvent de organele de urmarire penala in activitatea lor practica, ceea ce confera cartii un pronuntat caracter aplicativ.

Toate aceste argumente ne indreptatesc sa recomandam lucrarea de fata tuturor celor antrenati intr-un fel sau altul in lupta impotriva infractionalitatii, in descoperirea, cercetarea si combaterea faptelor antisociale, dar, in egala masura, si celor care vor sa aprofundeze prin studiu doctrina procesual penala legata de derularea fazei de urmarire penala.

Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu