1521027142Q2TZYL.png

Cod: 400818

Editura: Editura Universul Juridic

Data aparitiei: 2018

Colectia:

Pagini: 850

Disponibilitate: rezervare

Tratat privind raspunderea disciplinara a magistratilor

Autor:Garbulet Ioan

DESPRE LUCRARE
Lucrarea constituie primul Tratat publicat in tara noastra care analizeaza in mod detaliat abaterile disciplinare ale magistratilor, procedura de cercetare si de solutionare a actiunii disciplinare, raspunderea magistratilor pentru incalcarea normelor de conduita reglementate de Codul deontologic, verificarea conditiei privind buna reputatie pentru judecatorii si procurorii in functie, apararea independentei si impartialitatii judecatorilor si procurorilor si apararea reputatiei profesionale a acestora, asa cum sunt reglementate in prezent de legile justitiei.

CUPRINSUL LUCRARII
In cadrul Tratatului sunt analizate:
● formele raspunderii juridice a magistratilor;
● trasaturile specifice ale raspunderii disciplinare a magistratilor;
● elementele constitutive ale abaterii disciplinare;
● abaterile disciplinare;
● titularii actiunii disciplinare;
● procedura verificarilor prealabile;
● procedura cercetarii disciplinare;
● procedura judecarii actiunii disciplinare;
● procedura solutionarii caii de atac;
● sanctiunile disciplinare;
● raspunderea magistratilor pentru incalcarea normelor de conduita reglementate de Codul deontologic;
● verificarea conditiei privind buna reputatie pentru judecatorii si procurorii in functie;
● apararea independentei, impartialitatii si reputatiei profesionale a judecatorilor si procurorilor;
● elemente de drept comparat.

PUNCTE FORTE ALE LUCRARII
● cuprinde o analiza exhaustiva a tuturor abaterilor disciplinare sub aspectul obiectului, subiectului, laturii obiective si laturii subiective;
● prezinta asemanarile si deosebirile existente intre abaterile disciplinare pentru efectuarea unei incadrari juridice corecte a faptelor comise de catre magistrati;
● sunt propuse o serie de definitii si de interpretari ale dispozitiilor legale incidente, cu scopul de a clarifica conceptele stabilite de legiuitor;
● este prezentata o analiza detaliata a procedurii de cercetare si de solutionare a abaterilor disciplinare atat la Inspectia Judiciara, cat si la instanta de fond si in calea de atac;
● sunt analizate sanctiunile disciplinare si modalitatea de individualizare a acestora;
● este antamata raspunderea magistratilor pentru incalcarea normelor de conduita reglementate de Codul deontologic;
● este dezvoltata procedura verificarii conditiei privind buna reputatie pentru judecatorii si procurorii in functie;
● este examinata procedura apararii independentei si impartialitatii judecatorilor si procurorilor si a cererilor privind apararea reputatiei profesionale si a independentei acestora;
● este valorificata intreaga jurisprudenta a sectiilor si Plenului Consiliului Superior al Magistraturii in materiile analizate, publicata in anii 2005-2018;
● este prezentata la zi jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materie disciplinara;
● sunt descrise abaterile disciplinare si procedura de solutionare a acestora in dreptul comparat, in scopul formarii unei imagini de ansamblu asupra raspunderii disciplinare a magistratilor.

PUBLICUL TINTA
Lucrarea se adreseaza judecatorilor, procurorilor, magistratilor-asistenti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, inspectorilor judiciari, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii si asistentilor judiciari, intrucat acestia sunt vizati in mod direct de dispozitiile legale analizate.
Totodata, lucrarea constituie un instrument util de lucru si pentru alte profesii juridice: avocati, consilieri juridici, notari publici, executori judecatoresti, grefieri, practicieni in insolventa, mediatori, dar, in acelasi timp, si pentru toti cei care sunt interesati, intr-o forma sau alta, de cunoasterea situatiilor pentru care un magistrat poate raspunde disciplinar.

DESPRE AUTOR
Ioan Garbulet este judecator, in prezent fiind inspector judiciar la Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Este doctor in drept si redactor-sef al Revistei romane de executare silita. A publicat, in calitate de autor, coautor sau coordonator, 20 de lucrari de specialitate in domeniul dreptului si peste 150 de articole, studii, note si comentarii in diferite reviste de specialitate si pe site-uri juridice.
I s-a conferit, de catre Uniunea Juristilor din Romania, premiul „I.L. Georgescu” pentru lucrarea „Tratat teoretic si practic de executare silita”, vol. I-II, Ed. Universul Juridic, 2013, si „Diploma de excelenta” pentru lucrarea „Abaterile disciplinare ale magistratilor”, Ed. Universul Juridic, 2016.
In anul 2010 a primit premiul „Savelly Zilberstein” pentru cel mai bun studiu publicat in Revista romana de executare silita.

Despre autor

Picture

Garbulet Ioan

Ioan Gârbuleţ este judecător, în prezent fiind inspector judiciar la Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Este doctor în drept şi redactor-şef al Revistei...

Detalii >

Carti din aceeasi colectie

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM

museum
EVOGPS
museum
casadetraduceri