Tandareanu Nicoleta

Picture

Studii: Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Drept – Specializarea Drept, cursuri de zi (1985-1989); Doctor în Drept: Specializarea Drept Comercial, Universitatea din Bucureşti, 2000, tema tezei „Procedura reorganizării judiciare”.

Activitate profesională: jurisconsult, Consiliul Local al Oraşului Balş (1 septembrie 1989-1 septembrie 1990); judecător: Judecătoria Craiova (1 septembrie 1990-1 aprilie 1995); Tribunalul Dolj – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ (1 aprilie 1995-15 august 1997); Curtea de Apel Craiova – Secţia a II-a Civilă (fosta Secţie Comercială) (15 august 1997-30 iunie 2014); Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I-a Civilă (1 iulie 2014-prezent).

Activitate ştiinţifică: 10 comunicări ştiinţifice la simpozioane și conferințe naționale; 50 de articole și studii de jurisprudență în materie comercială și în materia insolvenței publicate în Revista Dreptul, Revista de Drept Comercial, Curierul Judiciar, Revista Română de Drept al Afacerilor, Revista Română de Jurisprudenţă; 5 cărți publicate (Procedura reorganizării judiciare, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000; Procedura falimentului băncilor, Ed. Reprograph, Craiova, 2001; Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului – în formulare – o altă formă de aplicare a legii, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004; Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului – în formulare – o altă formă de aplicare a legii, ed. revăzută şi adăugită pe baza Legii nr. 64/1995, republicată la 17 noiembrie 2004, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005; Insolvenţa în reglementarea Legii nr. 85/2006, Ed. Universul Juridic, 2012); coautor pentru secţiunea comercială – Buletinul Jurisprudenţei – Culegere de practică judiciară a Curţii de Apel Craiova, edițiile 2000-2013; coautor la Procedura insolvenţei – Culegere de practică judiciară 2006-2009, 3 volume, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

Recunoaştere ştiinţifică: colaborator principal al Revistei Române de Drept al Afacerilor, Ed. Rosetti (2003-2004); membru în colegiul de redacţie al Revistei de insolvenţă Phoenix, editată de Uniunea Naţională a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare (2004-2005); colaborator principal al Revistei de Drept Comercial, Ed. Lumina Lex (2008-2012); biografia publicată în a 4-a ediţie (2009) din Enciclopedia Personalităţilor din România – Who is Who.

Citări: peste 80 de citări ale lucrărilor menţionate în cărţi de specialitate şi în articole din reviste.

Activitate didactică: formator la Institutul Naţional al Magistraturii – specializarea Drept comercial, Drept civil, Evaluarea profesională a magistraţilor (2004-2014).

Alte activități: membru în grupul consultativ de experţi organizat de Ministerul Justiţiei – Direcţia Elaborare Acte Normative pentru redactarea Codului Insolvenţei – Programul de îmbunătăţire a mecanismului insolvenţei în România (2012-2013); redactor-șef la Revista Română de Jurisprudență, Ed. Universul Juridic (2014-prezent).

Carti ale acestui autor