13494350081VhTV.jpg

Cod: 6445

ISBN: 1844-6450-01204

Editura:

Data aparitiei: 2012

Colectia:

Pagini: 320

Disponibilitate: in stoc

Revista romana de jurisprudenta nr. 4/2012

Autor:

Editorialul acestui numar, intitulat „Conditiile de fond si conditiile de forma ale conventiei arbitrale in arbitrajul intern din perspectiva noului Cod Civil si a noului Cod de procedura civila”, poarta semnatura dlui conf. univ. dr. Sergiu Deleanu. Autorul reuseste sa contureze precis in paginile editorialului dimensiunea acestei institutii juridice, surprinzand atat elementele ei esentiale, cat si aspectele de finete si noutate aduse de dispozitiile noilor coduri in materia conventiilor arbitrale, fapt care justifica pe deplin recomandarea pe care o adresam cititorilor revistei pentru acest editorial.

Asa cum ne-am obisnuit deja cititorii, prima parte a revistei, Jurisprudenta, reuneste hotarari judecatoresti interesante privind probleme noi, inedite sau controversate din practica instantelor nationale, dintre care multe beneficiaza de comentarii, aprobative, critice sau explicative, de natura sa contribuie la elucidarea problemelor tratate. In acest sens, semnalam:
- in cadrul rubricii de drept civil si drept procesual civil, o decizie a Curtii de Apel Cluj pe tema rectificarii de carte funciara, decizie insotita de comentariul critic realizat de dl judecator dr. Traian Darjan;
- de asemenea, in materie civila, remarcam o decizie a Judecatoriei Galati abordand subiectul amenzii civile ca instrument de constrangere indirecta pentru obligatiile de a face intuitu personae referitoare la minori, decizie beneficiind de un amplu comentariu explicativ elaborat de dna judecator Nora Daghie;
- in cadrul aceleasi rubrici de drept civil si drept procesual civil, veti regasi o decizie a Tribunalului Arges vizand problema prioritatii in solutionare care exista intre actiunea in granituire si actiunea in revendicare, decizie furnizata redactiei de dl judecator Viorel Terzea si insotita de comentariul aprobativ al dnei judecator Laura Cristina Carcia;
- rubrica de drept civil si drept procesual civil se incheie cu o serie de decizii recente din jurisprudenta nationala, pronuntate asupra unor probleme de drept precum: repunerea in termenul de exercitare a unei cai de atac; existenta de minute contradictorii; lipsa capacitatii de folosinta in cazul unei cereri de restituire in natura a imobilului; contestatia la executare si evacuarea in lipsa unui drept real al contestatorilor asupra bunului; conditiile actiunii in pretentii promovata de administratorul special in conditiile unei societati aflate in stare de insolventa.
- in materia dreptului afacerilor, va recomandam comentariu critic semnat de dl avocat Florin Cristian Curpas la o decizie a Judecatoriei Oradea abordand subiectele ordonantei de plata si al caracterului cert al creantei;
- tot in materie de drept al afacerilor, semnalam, de asemenea, comentariul critic realizat de dnii avocati Octavian Popescu si Germin Petcu asupra unei incheieri a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti privind institutii juridice precum executarea silita, biletul la ordin, opozitia la executare si competenta teritoriala;
- in rubrica alocata dreptului afacerilor veti regasi totodata si decizii recente ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila, abordand probleme precum: actiunea in obligarea la incheierea de acte aditionale in temeiul art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010; hotarare AGA adoptata cu incalcarea art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, actiunea in constatarea nulitatii absolute si existenta interesului in promovarea acesteia; actiunea in anularea unei hotarari AGA prin care au fost adoptate mai multe decizii; conditiile de admisibilitate a actiunii in anularea unei hotarari AGA prin care au fost adoptate mai multe decizii; contractul de vanzare-cumparare a unui monument istoric, conditiile si efectele exercitarii dreptului de preemtiune; conditiile de admisibilitate a actiunii in constatarea nulitatii absolute a hotararii AGA formulata de administrator; invocarea de motive de oportunitate si efectele acestei invocari; renuntarea la cererea de deschidere a procedurii de insolventa si lipsa interesului in actiunea exercitata de administratorul judiciar; interpretarea sintagmei „lucru cerut”; exercitarea cu rea-credinta a drepturilor procesuale in cadrul procedurii insolventei.
- in materia contenciosului administrativ, va recomandam comentariul realizat de dl avocat Mircea Ursuta la o incheiere a Curtii de Apel Oradea privind aspecte precum admisibilitate unei actiuni in constatarea suspendarii de drept a unui act administrativ si lipsa competentei de emitere a unui act administrativ;
- in cadrul aceleiasi rubrici dedicate contenciosului administrativ, supunem atentiei cititorilor nostri o decizie recenta a Inaltei Curti de Casatie intr-un litigiu privind drepturile salariale ale unui functionar public, precum si o serie de decizii ale Curtii de Apel Pitesti pronuntate in litigii privind exceptia de nelegalitate, reorganizarea autoritatilor si institutiilor publice in temeiul Legii nr. 329/2009, dreptul la aparare al contribuabilului in procedura administrativ-fiscala sau publicitatea faptelor si operatiunilor in materia deducerii de TVA.
- in cadrul rubricii de drept al muncii si drept al securitatii sociale, va recomandam comentariul semnat de dna judecator Cosmina Adela Bodea asupra unei decizii pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti intr-un litigiu privind interimatul functiei de conducere intr-o institutie publica si modificarea elementelor esentiale ale raportului de munca;
- de asemenea, in aceeasi rubrica se regasesc decizii ale Curtii de Apel Bucuresti pronuntate in litigii in care au fost supuse solutionarii probleme juridice precum cursul prescriptiei extinctive in cazul actiunii in raspundere patrimoniala formulata de un angajator impotriva mostenitorilor fostului salariat, decedat, sau cererea de repunere in termenul de recurs si dovedirea comunicarii unei hotararii judecatoresti altfel decat prin semnarea procesului-verbal de comunicare de catre destinatar.
- rubrica de drept penal si procesual penal va propune comentariul aprobativ al dnei judecator Gianina David si al dnei Madalina Jebelean (auditor de justitie INM) asupra unei sentinte a Judecatoriei Cluj-Napoca pronuntata intr-un litigiu vizand problema achitarii dispuse pentru lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infractiunii, si anume scopul de a insusi bunul pe nedrept;
- aceeasi rubrica supune atentiei cititorilor o decizie a Curtii de Apel Cluj pronuntata intr-un litigiu concentrat in jurul prevederilor art. 386 lit. e) C. pr. pen. Decizia beneficiaza de nota aprobativa semnata de dna judecator Delia Purice, sincronizarea acestei decizii cu jurisprudenta CEDO fiind apreciabila;
- in cadrul aceleasi rubrici se regaseste si o decizie a Curtii de Apel Cluj pronuntata in solutionarea unei spete privind plangerea impotriva rezolutiei procurorului intemeiata pe art. 2781 din Codul de procedura penala, decizie insotita si de opinia dnei judecator Delia Purice.

Rubrica de Recursuri in interesul legii a acestui numar al revistei reuneste ultimele decizii in interesul legii pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in cursul lunilor mai si iunie. Cititorii vor avea astfel prilejul sa afle punctul de vedere exprimat de Inalta Curte asupra urmatoarelor probleme de drept semnalate prin recursuri in interesul legii:
- interpretarea si aplicarea neunitara a dispozitiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, referitor la competenta executorului judecatoresc ori a organului fiscal in executarea hotararii judecatoresti prin care s-a dispus atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere in conformitate cu dispozitiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 si pentru creante fiscale; - interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) si e), raportat la art. 4 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind dreptul unor persoane persecutate din motive politice, precum si a celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, de a cumula indemnizatia pentru perioada de stramutare cu cea prevazuta pentru perioada de domiciliu fortat, atunci cand aceste perioade au coincis.
- interpretarea si aplicarea unitara a prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, sub aspectul intelesului sintagmei „cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale”, cu privire la stabilirea stagiului complet de cotizare utilizat in cazul recalcularii dreptului de pensie al nevazatorilor;
- interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 75/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, referitor la prezentarea obligatorie a certificatului de cazier fiscal in cazul cooptarii unor noi membri in asociatii si fundatii.

Rubrica Dezbateri RRDJ contine aprecieri doctrinare, cu aplicare practica imediata, asupra unor probleme intalnite frecvent in jurisprudenta instantelor sau a unor probleme de drept actuale, generate de textele noilor Coduri. In acest sens, enumeram urmatoarele articole, al caror continut este evocat sugestiv de chiar titlul lor:
- Judecator Mihaela Cristina Mocanu, Revizuirea in viziunea noului Cod de procedura civila;
- Prof. dr. Tiberiu Constantin Medeanu, Erori in analizarea autenticitatii unei semnaturi si refuzul de a da specimene de semnatura;
- Avocat Pauna Neculae, consilier juridic Ramona Cirlig, Interpretari ale autoritatii parintesti potrivit noului Cod civil;
- Avocat dr. Mihaela Adriana Oprescu, Logodna in noul Cod civil;
- Drd. Aurelia Niculae (Lungu), Particularitati de solutionare a conflictelor de munca;
- Avocat Liviu-Alexandru Viorel, Privire asupra institutiei scrisorii de garantie bancara in lumina noului Cod civil. Consideratii teoretice si practice.

Carti din aceeasi colectie

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM

museum