1509539322JyDL3.jpg

Cod: 10801

Editura: Editura Universul Juridic

Data aparitiei: 2017

Colectia:

Pagini: 418

Disponibilitate: in stoc

Despre juristi

Autori:Alexandra Mercescu
Autori:Raluca Bercea

Lansat in data de 3 noiembrie 2017, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de la inființarea Facultații de Drept din Timișoara, volumul colectiv Despre juriști reunește, sub coordonarea Ralucai Bercea și Alexandrei Mercescu, cadre didactice la Facultatea de Drept din Timișoara, lucrarile prezentate la secțiunea „Drept comparat și interdisciplinaritate” a ediției a XI-a a Conferinței Bienale a Facultații de Drept din Timișoara, care s-a desfașurat in toamna anului 2016.

Aparand in moment aniversar, cand s-a celebrat o instituție, in mod particular, dar și ideea de educație, in general, careia ii sunt atașate valori precum continuitatea și tradiția, aceasta contribuție colectiva a intervenit, totodata, in contrapunct, pentru a marca importanța școlii ca vector al rupturii fața de schemele de gandire inradacinate. In acest context, juriștilor li s-a propus un exercițiu de introspecție, sugerandu-li-se sa raspunda la una din urmatoarele intrebari, in incercarea de a contura un portret al juristului: „Cine sunt cei care construiesc dreptul? Care sunt predispozițiile lor sociale, culturale, ideologice, lingvistice? Ce inseamna a fi un jurist bun? In ce sens e diferit juristul de azi de juristul de ieri? Cum va arata juristul de maine? Cum ințelege juristul sa raspunda provocarilor pe care le aduce europenizarea, respectiv internaționalizarea dreptului? Poate juristul universitar, prins in modelul dreptului pozitivist, sa iși reconfigureze postulatele epistemologice pentru a produce o cercetare nu doar relevanta pentru profesioniștii dreptului ci pertinenta social in sens larg? In afara profesiilor juridice tradiționale, cine se revendica azi ca operand in domeniul dreptului? Cum se vad juriștii pe ei inșiși? Cum sunt vazuți juriștii de universitarii/profesioniștii din afara dreptului? Cine (și de ce) este juristul interdisciplinar?”.

Prin contribuțiile celor care au raspuns la aceste intrebari, juriști sau profesori proveniți din cadrul altor discipline decat dreptul, cartea articuleaza, tipologic, un portret colectiv al juristului, in jurul a trei figuri iconice ale lumii juridice – judecatorul, avocatul și profesorul de drept – pe care le abordeaza din cel puțin trei perspective – etica, estetica și epistemica. Astfel, textele juriștilor discuta despre inclinațiile ideologice ale juristului din cultura juridica a Europei continentale, despre etica judecatorului internațional și național, despre funcțiile avocatului și despre cum este acesta perceput in media, despre cum se scrie in drept in Romania (de catre judecatorii constituționali, avocați sau doctrinari), dar și despre cum ar trebui sa scrie juriștii. Unele contribuții au urmarit fidel intrebarile lansate, dezvoltand un fir narativ antrenant, altele au plecat de la reperele mai sus invocate, relevand aspecte inedite ale identitații juristului, in fine, altele s-au delimitat de la bun inceput de intrebarile propuse de editoare, pentru a trata despre juriști la modul implicit. In orice caz, toți contributorii juriști, cu rigoare și atenție pentru detalii, cu umor, cu dezinvoltura, cu (auto)ironie și inclinație (auto)critica, și-au deschis lumea – atat de des acuzata de a fi voit inchisa, ermetica ori inaccesibila – intr-un efort auto-reflexiv dintre cele mai oneste. La randul lor, contributorii proveniți din cadrul altor discipline, economiști, critici literari, sociologi sau psihologi, vehiculand cu precadere codurile cognitive ale spațiilor din care provin, au antrenat cititorul in discuții relevante pentru intrebarile centrale ale volumului, discutand despre reciproca ignorare dintre economiști și juriști, despre dreptate și aparatorii ei in imaginarul colectiv romanesc, dar și despre mecanismele justiției sau stereotipurile proiectate asupra avocaților și judecatorilor in imaginarul literaturii universale.

Conținand marturisiri, colecții de pensée-uri, manifeste epistemice, discursuri simplificate pentru o mai fluida narativitate, alaturi de texte academice propriu-zise, volumul rezultat reprezinta un demers eclectic care, pe de o parte, tradeaza, la nivel metodologic, rolul imaginației și al speculației in cercetare, iar, pe de alta parte, pune in evidența, la nivel conceptual, faptul ca identitatea juristului – disciplinara sau profesionala – nu poate fi decat fragmentara, depozitara a unor resurse care nu se cer protejate necondiționat, ci exploatate și constant transformate. Intr-adevar, dincolo de acordurile provizorii, poate, dar reconfortante, de prelungirile dialogului, de nesperatele coincidențe și de fericitele perechi de texte care realizeaza suprapuneri de perspective, cele nouasprezece contribuții reunite in volum, prin tensiunile inerente pe care le dezvaluie (anunțate, mai intai de toate, grafic, de insași coperta carții), ne permit sa gandim viața complexa a juristului și discontinuitațile care o marcheaza.

Carti din aceeasi colectie