Cristiean Victoria

Studii:
Licenţiat în Ştiinţe Juridice (1998 - Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București); cursuri postuniversitare – Ştiinţe Penale. Criminalistică (2000 – Universitatea din București, Facultatea de Drept); doctor în Drept (2009 – Academia de Poliție „A.I. Cuza”, Facultatea de Drept).

Activitate:
Preparator universitar (1999-2002); asistent universitar (2002-2006); lector universitar (din 2006); membru al Departamentului Drept Public, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București (2011-2015); prodecan Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București.

Publicaţii:
A elaborat, în calitate de autor şi coautor materiale didactice, monografii, articole, comunicări ştiinţifice; a realizat multiple cercetări științifice în domeniul dreptului penal și al cooperării judiciare internaționale în materie penală.

Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM