Pasca Ioana Celina

Picture

Autoarea are o experiență profesională bogată, atât în calitate de avocat (începând cu anul 2005 este avocat în cadrul Baroului Timiș), cât și în calitate de cadru didactic (lector universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara), în prezent fiind titularul disciplinei Drept penal internațional.


Autoarea a absolvit studiile de licență ale Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (în anul 2000), studiile de licență (în anul 2005) și masterat (în anul 2007) ale Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, precum și pe cele ale programului de studii postdoctorale din cadrul aceleiași facultăți (în anul 2015).
Autoarea a elaborat anterior peste 30 de articole și studii, dar și două monografii:
Criminalitatea organizată în dreptul penal român (Editura Universul Juridic, București, 2012) și Criminalitatea organizată în perspectiva legislațiilor europene (Editura Universul Juridic, București, 2015).

Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM