Monica-Eugenia Ungureanu

Picture

Monica-Eugenia UNGUREANU

Magistrat asistent în cadrul Secţiei Penale a ICCJ, asistent universitar la Catedra de Drept Public din cadrul Facultății de Drept a Universității Ecologice din București.

Născută la 23 decembrie 1974, în Vaslui.

Studii: absolventă a Facultății de Drept a Universității Ecologice din București (2000); diplomă de licență pe materia Drept procesual penal: Procedura de urmărire și judecare a infracțiunilor flagrante; masterand la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Spiru Haret”, specialitatea „Probațiunea în procesul penal” (2005-2006), lucrarea de disertaţie: Modalități de reducere a duratei și volumului activității procesual penale prin reglementarea în noul Cod de procedură penală a procedurilor simplificate. Aspecte de drept comparat. Medierea; doctor în drept din anul 2013, la Academia Română din Bucureşti, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, cu teza Participaţia penală.

Activitate profesională: avocat în cadrul Baroului București (2001-2006); preparator universitar (2002-2007), asistent universitar (2007-prezent) în cadrul Facultății de Drept a Universității Ecologice din București; magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală (2006-prezent).

Activitate ştiinţifică: participări la manifestări științifice de specialitate şi cercetare științifică; articole în reviste de specialitate privind dreptul penal, dreptul comparat, mediere: Dreptul la tăcere al învinuitului și inculpatului (coautor), publicat în Revista de drept penal nr. 1/2005; Notă privind neconstituționalitatea textului art. 741 din Codul penal introdus prin Legea nr. 202/2010, publicat în Ecologica Universitaria nr. 3-2011, vol. nr. 17, Prouniversitaria; Contestaţia în anulare. Principiul autorităţii de lucru judecat, publicat în Revista de drept penal nr. 3/2010; Participaţia penală. Concept. Forme, publicat în Revista de drept penal nr. 4/2012; Complicitatea. Concept. Forme, publicat în Revista de drept penal nr. 1/2013; Instigarea ca formă a participaţiei penale, publicat în Revista de drept penal nr. 3/2013; Despre agentul provocator, publicat în Revista de drept penal nr. 4/2013; Pluralitatea constituită de infractori. Situaţia participanţilor în cazul crimei organizate, în volumul Conferinţa Internaţională Regională cu tema Criminal repression in the context of the economic crisis and the maximization of crime at european and global level, Bucureşti 9-10 mai 2013, indexată ISI.

Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM