Popa Sorana

Educație și formare: studii universitare – Facultatea de Drept, Universitatea din București (1993-1997), de doctorat – Institutul de Cercetări Juridice, Academia Română (2008-2014).

Experiență profesională: activitate de predare la materiile: Drept comercial, Drept civil (persoanele), Dreptul concurenței și de seminarizare la materiile: Drept comercial, Drept civil (teoria generală) în calitate de titular, respectiv conferentiar universitar, Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică din București (octombrie 1997-prezent); avocat Baroul București (1997- prezent).

Activitate de cercetare științifică: Cărți: „Societăţile comerciale”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007; „Drept comercial. Teorie şi practică judiciară”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008; „Drept comercial. Teorie şi practică judiciară”, ed. a II-a, revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009; „Drept comercial Manual pentru IFR – ID”, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2012; „Autonomia de voinţă, fundament sau sinonim al libertăţii contractuale?”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014; „Drept comercial. Introducere. Persoana fizică. Persoana juridică”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014; „Drept comercial. Obligaţii. Contracte. Titluri de valoare. Insolvenţa”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014; „Drept civil. Teoria generală. Note de curs”, Ed. Universul Juridic, București, 2017-2022 (coautorat – prof. univ. dr. Maria Fodor). Articole: „Principalele modificări aduse Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2007” (în colaborare, conf. univ. Maria Fodor) – revista Dreptul nr. 1/2008, pp. 9-18; „Discuţii în legătură cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale” (în colaborare, conf. univ. Maria Fodor), revista Dreptul nr. 4/2008, pp. 9-29; „Procedura ordonanţei de plată în reglementarea noului Cod de procedură civilă” (coautorat, conf. univ. dr. Maria Fodor), în revista Dreptul nr. 3/2013, pp. 80-107; „Aplicarea principiului libertăţii contractuale în dreptul procesual civil potrivit statornicirilor din noul Cod de procedură civilă”, în revista Dreptul nr. 9/2013, pp. 36-61; „Dispoziţii cu caracter de principiu în reglementarea Legii nr.72/ 2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante”, în revista Dreptul nr. 10/2013, pp. 62-80; „Limite ale libertăţii contractuale în raporturile juridice de familie”, în RRDJ nr. 2/2014, pp. 185-196; „Succintă prezentare a dispoziţiilor având un caracter de noutate în cuprinsul Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”, în revista Dreptul nr. 11/2014, pp. 78-97; „Aspecte privind răspunderea administratorului judiciar şi a lichidatorului judiciar în lumina prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a altor acte normative incidente”, în revista Dreptul nr. 2/2015, pp. 23-42; „Drepturile consumatorilor în lumina noilor reglementări cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014”, în revista Dreptul nr. 3/2015, pp. 38-52; „Noua reglementare a mandatului ad-hoc şi a concordatului preventiv – proceduri de prevenire a insolvenţei”, în RRDJ nr. 2/2015, pp. 58-72 etc.






Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM