Costin Mircea N.

Educație și formare: absolvent al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, doctor în drept cu teza Răspunderea juridică în dreptul României, la Universitatea București. Această teză de doctorat a reprezentat o premieră monografică în doctrina juridică din România, fiind prima lucrare de generalizare teoretică a problematicii răspunderii juridice ca instituție a sistemului de drept. De asemenea, lucrarea face, pentru prima dată în doctrina românească, distincție între răspunderea juridică și sancțiunea juridică.

Experiență profesională: profesor titular la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (până în anul 2006), profesor asociat la alte universități de stat (Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea din Oradea) sau private (Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București, Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, Universitatea Tibiscus din Timișoara), la disciplinele: Dreptul comerțului internațional și Dreptul comercial (studii de licență), precum și Contractele comerciale și Arbitrajul comercial (studii de master); conducător de doctorat din anul 1991; director coordonator de Grant finanțat de Banca Mondială, obținut prin concurs internațional, în perioada 1999-2003, pe probleme de drept comunitar al afacerilor; stagii de pregătire și schimb de experiență la universități din Paris (Paris II Panthéon-Assas, Paris I Panthéon-Sorbonne, Universitatea din Reims etc.); membru fondator al Revistei Române de Dreptul Afacerilor; arbitru în cadrul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj, Brașov, Timișoara, Arad, Oradea și Bistrița-Năsăud; avocat în Baroul Cluj.

Activitate de cercetare științifică. Cărți: autor a 33 monografii și dicționare și al unui număr de circa 200 de studii și articole publicate în revistele de specialitate din țară și din străinătate, de exemplu: Răspunderea juridică în dreptul României (1974); Marile instituții ale dreptului civil român (vol. 1, 1982, vol. 2, 1984, vol. 3, 1993); Dreptul comerțului internațional, vol. 1 și 2 (1996-1997); Dicționar de drept civil, ed. 1 (vol. 1, 1998, vol. 2, 1999, vol. 3, 2004); Dicționar de drept civil, ed. a 2-a (2007) și ed. a 3-a (2019); Dicționar de procedură civilă, ed. 1 (1983), ed. a 2-a (2007) și ed. a 3-a (2020); Dicționar de dreptul afacerilor, ed. 1 (1987), ed. a 2-a (2011).

Opera sa științifică se distinge prin originalitate, caracter inovativ și prin promovarea unor teorii noi, precum: teoria generală a răspunderii juridice, teoria subiectului de drept asimilat, teoria despăgubirilor în compensare cu privire la daunele morale, teoria capacității subiectivale, teoria răspunderii civile preventive.

A lansat mai multe teorii inovatoare pentru știința dreptului, de exemplu: conceptul de capacitate de a răspunde, o nouă definiție a dreptului de proprietate fondată pe premisa că drepturile reale principale sunt, înainte de toate, mijloace de exercitare a acestui drept, a semnalat apariția dreptului de proprietate societară și a definit acest concept într-o perioadă în care economia României era de tip etatist, promovând în doctrina și jurisprudența românească o nouă viziune asupra contractelor de comerț internațional. În prezent, atât doctrina, cât și jurisprudența utilizează în mod curent aceste concepte, ca și cum ar fi existat dintotdeauna.

A elaborat o nouă concepție privitoare la structura sistemului de drept, demonstrând că acesta este format din norme juridice și din instituții juridice și propunând abandonarea conceptului desuet de ramură de drept (concepție care a fost preluată de Noul Cod civil care reglementează instituțiile juridice într-un mod unitar).

Premii: laureat al Premiului „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române (1976) și al Premiului „I.L. Georgescu” al Uniunii Juriștilor Democrați din România (1991); inclus în Enciclopedia biografică a personalităților din România Hübners Who is Who, în volumul „Elite contemporane clujene”, edițiile 1 si 2, precum și în volumul „Clujeni ai secolului XX”.

Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM