Naghi Gabriel

Picture

Gabriel Naghi s-a născut la data de 22 martie 1962, în municipiul București. În perioada Revoluției din decembrie 1989 era ofițer la arma rachete în Ministerul Apărării Naționale. În decembrie 2004 i s-a acordat titlul de luptător care s-a remarcat prin contribuția sa la victoria Revoluției române din decembrie 1989 .


Începând din data de 26 decembrie 1989, la o zi după execuția cuplului dictatorial Elena și Nicolae Ceaușescu, locotenentul major Gabriel Naghi, alături de alți trei ofițeri ai MApN, s-a oferit voluntar pentru a face parte din garda de corp a lui Ion Iliescu. Începând de atunci, el a lucrat permanent în cadrul Serviciului de Protecție și Pază (SPP)răspunzând de securitatea șefului statului . După ce Emil Constantinescu a câștigat alegerile pentru Președinția României, Gabriel Naghi a devenit șeful dispozitivului de protecție a liderului PDSR, Ion Iliescu.


După revenirea în fruntea statului a lui Ion Iliescu, colonelul Gabriel Naghi a fost numit, la data de 28 decembrie 2000, în funcția de director al Serviciului de Protecție și Pază(SPP). În perioada cât a condus SPP-ul, a fost înaintat la gradele de general de brigadă (cu 1 stea) la 29 noiembrie 2001, general-maior (cu 2 stele) la 15 noiembrie 2003 și general-locotenent (cu 3 stele) la 7 decembrie 2005, cu care a fost trecut tot atunci în rezervă.


Ca urmare a propunerii Consiliului Suprem de Apărare a Țării, adoptată prin Hotărârea nr. 161 din 7 decembrie 2005, generalul-locotenent cu trei stele Gabriel Naghi a fost eliberat din funcția de director al SPP.


În anul 2006, el a înființat împreună cu fostul director al SRI, Radu Timofte, societatea Investigații și Securitate Omega SRL, având ca obiect de activitate investigațiile și securitatea, societate ce a fost desființată câteva luni mai târziu.


Din 2006 este președintele fundației "SENS".
Generalul Naghi este doctor în drept și își va susține teza de doctorat în științe militare și informații pe data de 27 iulie 2010

SURSA: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Naghi

Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM