Universul Juridic

Nasz Csaba Bela

Studii: Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Master în Drept, specializarea Dreptul afacerilor (2005-2007); Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Doctor în Drept, specializarea Drept comercial, titlul tezei: „Deschiderea procedurii insolvenţei” (2006-2009).

Activitate profesională: preşedinte la Judecătoria Sânnicolau Mare (2013-prezent); formator la Institutul Naţional al Magistraturii (2012-prezent); lector universitar în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, titularul disciplinelor Drept comercial şi Dreptul afacerilor – Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor –, titularul disciplinei Teoria şi practica dreptului comercial şi cotitular al disciplinei Dreptul insolvenţei – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative (2011-prezent).

Activitate ştiinţifică: 53 de articole şi studii de jurisprudenţă publicate în reviste ştiinţifice cu prestigiu recunoscut în materie comercială şi în materia insolvenţei publicate în Revista Phoenix, Revista de Drept Comercial, Curierul Judiciar, Pandectele Române; cursuri universitare, monografii, îndrumare practice, coautor al lucrării Tratat practic de insolvenţă (R. Bufan, A. Buta, Fl. Moţiu ş.a.), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014.

Recunoaştere ştiinţifică: colaborator principal al Revistei de Drept Comercial, serie nouă, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2009-2013; corespondent permanent al publicaţiei lunare Buletinul Curţilor de Apel, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007-2013; diplomă de excelenţă acordată de preşedintele Curţii de Apel Timişoara în anul 2008 pentru contribuţia adusă la popularizarea jurisprudenţei acestei instanţe.

Carti ale acestui autor