Bedrosian Nicoleta

Picture

Avocat Nicoleta Victoria Bedrosian, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara în anul 2006 și Masteratul în Dreptul Afacerilor, Facultatea de Drept și Științe Administrative a UVT în anul 2008.

În prezent este partener coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi “Tufariu Blidariu Bedrosian”.
A participat la numeroase conferinţe naționale, internaţionale, seminarii şi simpozioane de specialitate, precum şi la cursuri de specializare sub egida Uniunii Europene.
S-a remarcat constant atât în activitatea de litigii, cât și în domeniul consultanței juridice.
Specialist atestat în Resurse Umane, autor de articole şi cărţi de specialitate .

Publicaţii:
Coautor - Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Sinteze şi grile, Ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, Universul Juridic, Bucureşti, 2016 (ediție coordonată de Prof. univ. dr. Ligia Cătuna; coautori: Nicoleta Bedrosian, Teodora Blidariu , Lucian Drăgoi , Alexandra Nicola , Carmen Tufariu, Iulia Voinea);
Coautor - Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Sinteze şi grile, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Universul Juridic, Bucureşti, 2015 (ediție coordonată de Prof. univ. dr. Ligia Cătuna; coautori: Nicoleta Bedrosian, Teodora Blidariu , Lucian Drăgoi , Alexandra Nicola , Carmen Tufariu, Iulia Voinea);
Coautor - Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Sinteze şi grile, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Universul Juridic, Bucureşti, 2014 (ediție coordonată de Prof. univ. dr. Ligia Cătuna; coautori: Nicoleta Bedrosian, Teodora Blidariu , Lucian Drăgoi , Alexandra Nicola , Carmen Tufariu, Iulia Voinea);
Coautor - Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Sinteze şi grile, Ediţia I, Universul Juridic, Bucureşti 2012 (ediție coordonată de Prof. univ. dr. Ligia Cătuna; coautori: Nicoleta Bedrosian, Teodora Blidariu , Lucian Drăgoi , Alexandra Nicola , Carmen Tufariu).

Experienţă profesională în domeniile:
- Drept civil – consultanță și litigii;
- Dreptul muncii – consultanţă şi litigii;
- Contracte;
- Contencios administrativ;
- Dreptul familiei.

Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM